Acțiune de tip „bliț” a polițiștilor constănțeni pentru a combate principala cauză a accidentelor rutiere

Acțiune de tip „bliț” a polițiștilor constănțeni pentru a combate principala cauză a accidentelor rutiere




Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 23 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite, în municipiul Constanța, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.





Neacordarea priorității de trecere reprezintă prima cauză generatoare de accidente rutiere în municipiul Constanța.





„În acest context, polițiștii rutieri constănțeni au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic, indiferent că vorbim despre autovehicule sau pietoni.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.





În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 21.000 de lei.





Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere, dintre care 6 pentru neacordarea de prioritate auto și 7 pentru neacordarea de prioritate pietonilor.





De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.





Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.





De la începutul anului și până în prezent, în municipiul Constanța au fost înregistrate 409 accidente rutiere, soldate cu 15 persoane decedate. Din totalul accidentelor rutiere înregistrate, peste 130 au avut drept cauză neacordarea de prioritate.


The post Acțiune de tip „bliț” a polițiștilor constănțeni pentru a combate principala cauză a accidentelor rutiere appeared first on .