Adevărul despre testele PISA, spus de un apreciat profesor constănţean de matematică — „Îi facem niște roboţi care doar pot reproduce texte memorate“

Săptămâna trecută a fost marcată, în plan educaţional, de şocul rezultatelor de la faimoasele teste PISA, despre care mai aflăm din an în… Crăciun cam cum stă România cu sistemul de învăţământ. Că despre testele de la clasa a II‑a, a IV‑a şi a VI‑a habar nu avem la ce nivel sunt.

 

Trecând peste valul de comentarii din plan naţional, care ridică, evident, o serie de probleme ale modului cum se mai face… „România Educată”, ne‑a atras atenţia opinia prof. Ioana Steluţa Manea, catedra de matematică a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”, Techirghiol, declarată profesor MERITO 2019.

 

„Nu mă miră deloc rezultatele testării PISA. Și nu cred că pot mira pe vreun profesor care interacţionează zilnic cu elevi. Și nu mă refer acum la elevii de la liceele de elită.

Maniera examenelor de la noi e făcută parcă a scoate roboţi pe bandă rulantă. La română au comentarii de tocit, nu contează dac-au citit sau nu opera, cât timp pot memora un comentariu e OK.

 

Cu o mamă profesoară de română am mâncat gramatica pe pâine. Iubeam schemele acelea de la gramatică, iubeam analiza frazei. Credeţi că mai ştiu ceva din ele? Nicidecum. Consider că puteam să-nvăţ să scriu corect gramatical şi fără ele şi că locul lor ar fi prin liceu sau mai bine prin facultate, fiind chestii teoretice de fineţe.

 

Asemenea şi la matematică, programa e foarte densă pentru vremurile pe care le trăim.


Ideea e că‑n loc să‑i învăţăm să scrie şi să se exprime corect în limba română, în loc să‑i învăţăm să-şi spună opinia despre o operă, în loc să le insuflăm dragostea de a citi, în loc să avem timpul de a‑i învăţa cum să gândească logic, în loc să poposim asupra unei probleme, chiar şi trei ore şi să problematizăm, noi trecem ca tancul prin materia stufoasă, căci e mult de predat şi trebuie musai predată, întrucât îi aşteaptă un examen important, îi facem roboţi care doar pot reproduce ceva, distrugându-le dorinţa de a mai citi vreo carte de literatură, uniformizându‑i cât se poate.

 

Nu ştiu cum e cu evaluările la clasele a doua şi a patra, dar pot spune că cele de la clasa a şasea sunt privite ca fiind inutile. Nimeni nu dă doi bani pe ele, când maniera examenului e cu totul alta. Și pe bună dreptate asta, având în vedere cum e programa noastră şi cum este examenul de evaluare naţională. Și totuşi, ele sunt cele importante, iar cele dintr‑a opta inutile în contextul actual. Căci acolo, la acel examen dintr‑a şasea, elevul are un text lung din care trebuie să extragă esenţialul. Acolo poate aplica teoria. Acolo se poate verifica analfabetismul funcţional, precum în testele PISA.


alt


Estonia a ieşit pe primul loc din Europa. În Estonia învăţământul e gratuit, adică auxiliarele, mâncarea şi transportul sunt gratuite, acolo nu există evaluări naţionale standardizate, profesorii au libertate în a‑şi alege formatul lecţiilor, în plus totul este digitalizat: note, manuale, teme etc.

 

Dacă nu ar exista acel examen dintr‑a opta, sau dacă maniera lui ar fi precum a celui dintr‑a şasea, sunt convinsă că nu ar mai exista acest procent mare de analfabetism funcţional. În plus, elevul ar face mult mai bine corelaţii între teorie şi practică. Căci dacă nu ştie s‑aplice, degeaba ştie”.


Autor: Simona ANGHEL. Articol apărut în Ziua de Constanța.

 

Citeşte şi: Anca Evelina Cîrligeanu — Premiul MERITO pentru excelenţă în educaţie „Profesoara de limba şi literatura română din Constanţa care îi învaţă pe liceeni să trăiască sincer starea de a întreba“ (galerie foto)




Mangalia News, 10.12.2019.




The post Adevărul despre testele PISA, spus de un apreciat profesor constănţean de matematică — „Îi facem niște roboţi care doar pot reproduce texte memorate“ appeared first on Mangalia News.