Asociația Elevilor din Constanța solicită Guvernului să facă public proiectul de lege privind abrogarea OUG 51





Asociația Elevilor din Constanța (AEC) cere Guvernului să facă public proiectul de lege privind abrogarea OUG 51/2019, care face imposibilă decontarea navetei elevilor, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă. Cererea elevilor vine după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor fi luate marți, prin asumarea răspunderii la următoarea ședință de Guvern. 





“Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Guvernului României să facă public proiectul de lege privind presupusa „abrogare” a OUG nr. 51/2019, având în vedere posibilitatea unei erori majore, ce ține atât de termenii utilizați în comunicarea publică, cât și de faptul că această măsură nu poate rezolva problemele privind transportul elevilor fără măsuri adiacente”, transmit reprezentanții AEC într-un comunicat remis sâmbătă.





Reprezentanții elevilor consideră că abrogarea Ordonanței de Guvern nu va rezolva problema și că soluția ar fi respingerea ordonanței:  





“Săptămâna aceasta se vehiculează angajarea răspunderii de către Guvern pentru „abrogarea” OUG nr. 51/2019, sub același pretext: „problema transportului elevilor va fi rezolvată”. Ne exprimăm, pe această cale, îngrijorarea față de o posibilă soluție falsă. Mai mult, având în vedere termenii utilizați în comunicarea publică de către reprezentanții Guvernului, punând în discuție „abrogarea” OUG nr. 51/2019, menționăm că aceasta reprezintă o eroare, întrucât, conform Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, normele de modificare ale unei legi, precum OUG 51/2019, nu pot fi abrogate. Soluția juridică ar fi respingerea ordonanței, astfel încât efectele ei să fie anulate. Un ultim aspect ar fi riscul la care este supusă această acțiune, transportul elevilor fiind amestecat cu discuțiile în contextul legilor justiției și alte teme controversate. Astfel, în contextul depunerii unei moțiuni de cenzură din motive ce nu țin de problematica transportului elevilor, aceștia pot fi victimele jocurilor politice”, se mai arată în comunicatul de presă.





Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul a avut în primă lectură măsurile pentru modificarea Legilor Justiției și pe abrogarea OUG 51, care bloca decontarea navetei școlare, și că măsurile urmează să fie luate de Guvern, prin asumarea răspunderii la următoarea ședință a Executivului, care va avea loc marți.


Articolul Asociația Elevilor din Constanța solicită Guvernului să facă public proiectul de lege privind abrogarea OUG 51 apare prima dată în .

loading...