Bărbat ucis în bătaie pe stradă, în Cogealac

Bărbat ucis în bătaie pe stradă, în Cogealac

Vestul Sălbatic pare că s-a mutat în Constanța. Un bărbat de 42 de ani a fost omorât în bătaie, în plină stradă, la Cogealac. Scandalul cu bâte a avut loc între două grupări rivale și a fost surprins de o cameră de supraveghere. Vă avertizez că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoţional.



Totul ar fi pornit de la un conflict mai vechi, bazat pe comerțul cu legume și fructe. Toți cei implicați în scandal vindeau astfel de produse. Aseară, trei bărbați dintr-o comună din Tulcea au venit în Cogealac, pentru a cere socoteală unui bărbat. Cel căutat nu era acasă, așa că a pornit o bătaie generală între aceștia și rudele bărbatului.


Conflictul a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum mai mulți bărbați înarmați cu bâte se aleargă, unul dintre ei cade la un moment dat pe asfalt și este lovit de nenumărate ori de alți indivizi.


La fața locului au sosit mai multe echipaje de ambulanță și SMURD, care au găsit trei victime.


Un bărbat din Tulcea este căutat și la această oră de oamenii legii.


 


Redactor: Cristina Niță


Articolul Bărbat ucis în bătaie pe stradă, în Cogealac apare prima dată în Stiri Litoral TV.