Bilanțul ISU în prima lună de sezon estival: 1.147 de persoane asistate medical, 13 persoane recuperate din mediul acvatic, 107 incendii stinse

Bilanțul ISU în prima lună de sezon estival: 1.147 de persoane asistate medical, 13 persoane recuperate din mediul acvatic, 107 incendii stinse




Începând cu data de 30 iunie a.c., peste 250 de pompieri sunt la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) susține misiunile orientate spre siguranța celor care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral.











Astfel, în prima lună de la operaționalizarea punctelor de prim ajutor ale pompierilor, 1.147 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (314 la corturile amplasate pe plajă, 831 de către echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor și alte două persoane de pompierii din punctele temporare de stingere).





Cele mai multe persoane asistate medical s-au adresat echipajelor din stațiunea Eforie Nord – 225, dintre care 94 au fost transportate la spital, urmată de  Costinești – 208, dintre care 96 au fost transportate la spital, Vama Veche – 163, dintre care 89 transportate la spital, Năvodari – 151, dintre care 76 transportate la spital, Mamaia – 149, dintre care 97 transportate la spital, Saturn – 142, dintre care 91 transportate la spital, Techirghiol – 90 persoane asistate medical, 43 dintre acestea fiind, ulterior, transportate la spital și Corbu – 17, dintre care 7 persoane au necesitat transportul la spital, iar alte două persoane au primit asistență medicală din partea echipajului ce deservește punctul temporar de stingere Crucea.









Salvatorii care au  încadrat șenilatele existente pe litoral au desfășurat 36 misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești.





De asemenea, în perioada de referință, militarii au recuperat din mediul acvatic 13 persoane.









Totodată, pompierii din cele 11 puncte temporare de stingere au acționat pentru lichidarea a 107 de incendii.





Pe linie preventivă, în luna iulie a.c., inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.





Personalul specializat a executat, în cursul lunii care tocmai s-a încheiat, 167 controale pe linia prevenirii incendiilor la unități de turism, cluburi, discoteci și restaurante. Pe timpul verificărilor efectuate au fost aplicate 1.087 avertismente și 259 amenzi în cuantum de 376.000 lei.





Pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei și pe timpul nopţii, în perioadele de weekend sau sărbători legale.





Unde sunt amplasate punctele temporare de lucru





Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.





Pentru creșterea gradului de siguranță a  turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din  județul Constanța, în data de 30 iunie a.c. au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:





  • 11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
  • 8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;
  • 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.








O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor sunt amplasate la km 19, km 64, km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații se regăsesc echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.


The post Bilanțul ISU în prima lună de sezon estival: 1.147 de persoane asistate medical, 13 persoane recuperate din mediul acvatic, 107 incendii stinse appeared first on .