Bogdan Huțucă explică de ce Guvernul Orban își va angaja răspunderea





Guvernul Orban își va
angaja răspunderea pe teme legate de Justiție și abrogarea prevederilor nocive
din OUG 114





Biroul
Politic Național al Partidului Național Liberal și-a manifestat susținerea
pentru angajarea răspunderii Executivului pe două teme importante, asumate prin
programul de guvernare.





Din cauza arhitecturii parlamentare nefavorabile, singura soluție a PNL de a repara derapajele uriașe ale PSD în materie bugetar-fiscală și de Justiție este de a-și asuma responsabilitatea unor decizii rapide și mult așteptate de români și mediul de afaceri. De ce asumarea răspunderii Guvernului? În primul rând pentru că noi, liberalii, nu suntem adepții OUG-urilor, mai ales în condițiile în care românii s-au exprimat prin referendum că nu doresc modificarea legislației din domeniul Justiției prin aceste ordonanțe. În al doilea rând, asumarea răspunderii dă posibilitatea opoziției să se manifeste prin elaborarea de amendamente, atacuri la CCR sau chiar și moțiune de cenzură, drepturi absolut democratice și firești. Din păcate, stilul despotic în care PSD a guvernat prin OUG-uri nu a conferit opoziției niciodată aceste posibilități”, a declarat deputatul Bogdan Huțucă, președinte al PNL Constanța și membru în cadru Biroului Politic Național al PNL.





În urma
ședinței, Biroul Politic Național al PNL și-a exprimat acordul pentru a
cuprinde în proiectul de lege, pe care ar urma să se angajeze răspunderea,
elemente extreme de importante din sfera Justiției. Astfel, recursul
compensatoriu va fi negreșit eliminat din legislație, dacă nu cumva Parlamentul votează între timp proiectul de lege, inițiat
de PNL, privind abrogarea recursului compensatoriu.





De
asemenea, Guvernul va viza prin asumarea răspunderii: prorogarea
termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraților, prorogarea
termenului  de intrare în vigoare a prevederilor  care cresc de la 2 la 4 ani vechimea necesară
pentru intrarea în magistratură, prorogarea termenului de intrare în vigoare a
prevederii care trece de la Complete de doi, la Complete de trei. Toate aceste
prevederi, în cazul în care nu vor fi prorogate, riscă să arunce în aer
funcționarea sistemul de justiție.





Cea de-a
doua problemă foarte urgentă care necesită intervenția promptă a Guvernului
Orban se referă la prevederile dezastruoase ale celebrei OUG 114.





Din păcate, rezistența partidelor politice din Parlament nu ne permite o perspectivă pe termen scurt pentru a remedia sau limita efectele păguboase ale acestei ordonanțe, de aici și nevoia angajării răspunderii Guvernului.

De aceea, obiectivul PNL este de a anula imediat: prevederile legate de domeniul energiei, supraimpozitarea sectorului financiar bancar, abrogarea suprataxării în domeniul comunicațiilor, abrogarea prevederilor profund nocive legate de funcționarea Pilonului doi de pensii.

În acest context, prioritatea Guvernului Orban și a Partidului Național Liberal rămâne întocmirea Bugetului de Stat pe 2020 și guvernarea eficientă a statului român, a mai adăugat președintele PNL Constanța.


The post Bogdan Huțucă explică de ce Guvernul Orban își va angaja răspunderea appeared first on Constanța 100%.

loading...