Când va ajunge vaccinul anti-covid în România și cine vor fi primii vaccinați

Când va ajunge vaccinul anti-covid în România și cine vor fi primii vaccinați




Şeful Comitetului naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, afirmă că primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie, “în cel mai fericit caz”. El spune că principalul centru de stocare a acestora va fi Institutul Cantacuzino, urmând să existe alte şase centre, în spitale militare. „Avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, susţine Gheorghiţă. De asemenea, vor fi centre de vaccinare fixe, dar şi unele mobile, de tip caravană.





„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.





El a precizat că din aceste doze probabil vor fi vaccinaţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială şi va începe vaccinarea celei de-a doua categorii, formată din persoanele în stare de vulnerabilitate din punct de vedere medical: vârstnici, bolnavi cronici. El a menţionat că personalul din învăţământ va fi considerat ca fiind parte a personalului din infrastructura critică, urmând a fi vaccinat în a doua tranşă. 





Principalul centru de stocare va fi Institutul Cantacuzino, iar pe lângă acesta vor exista alte şase centre, în sediile a şase spitale militare unde sunt congelatoare care asigură temperaturi de minus 80 de grade Celsius.





”Toate aceste facilităţi există, ele urmează să fie distribuie în centrele regionale. (…) avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.





Gheorghiţă a precizat că vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe, la nivelul spitalelor, şi centre de vaccinare mobile, de tip caravană, care vor asigura vaccinarea în mediul rural, dar şi vaccinarea angajaţilor care asigură mentenanţa infrastructurii considerate critice. 





În ceea ce priveşte procesul de vaccinare, va exista un personal medical care va face triajul, un medic şi un asistent care vor efectua vaccinarea, şi un al treilea tip de personal care introduce datele în sistem. Va fi şi o altă categorie de personal, care va asigura protecţia echipelor de vaccinare. Acest tip de personal va putea include medici din şcoli, dar şi rezidenţi care să îşi desfăşoare activitatea sub coordonarea medicilor. 





Companiile producătoare vor transporta vaccinul până în aeroport, iar de acolo acestea vor fi preluate de către autorităţile române care vor asigura distribuţia lor în teritoriu. 





El a precizat că vaccinul rezistă 6 luni la temperatura de minus 80 de grade Celsius, afirmând că nu vor fi stocate. 





Aceste vaccinuri sunt „stabile” la temperatura de 2 grade timp de o zi şi în alte patru zile trebuie aplicate. 





Programarea se va face electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie pentru persoanele din categoria vârstnicilor sau celor care suferă de boli cronice.





Cum e la alții





Spania va începe un program de vaccinare la scară largă împotriva coronavirusului în ianuarie și se aștează să acopere o parte substanțială a populației în șase luni, a declarat duminică premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters. El a spus că Spania și Germania sunt primele state ale Uniunii Europene care au un plan complet de vaccinare. „Campania va începe în ianuarie și are 13.000 puncte de vaccinare”, a spus Sanchez în cadrul unei conferințe de presă după summitul liderilor G20. „O parte substanțială a populației va putea fi vaccinată, cu toate garanțiile, în prima jumătate a anului”, a adăugat el. Spania va implementa o singură strategie națională începând cu ”grupurile prioritare”, a spus Sanchez, adăugând că va prezenta planul cabinetului său marți. „Ne așteaptă câteva luni grele, dar harta traseului a fost trasată”, a spus Sanchez. Spania are al doilea cel mai mare bilanț al cazurilor confirmate după Franța, cu 1,5 milioane de cazuri și 46.619 decese provocate de Covid.


The post Când va ajunge vaccinul anti-covid în România și cine vor fi primii vaccinați appeared first on Constanța 100%.

loading...