Cele 4 obiective strategice care trebuie îndeplinite de noua Lege a Educației

Cele 4 obiective strategice care trebuie îndeplinite de noua Lege a Educației

cristina dumitrache
Cristina Dumitrache, deputat PSD



Dezbaterea pe Legea Educației trebuie să fie temeinică și riguroasă iar analiza asupra proiectelor să fie făcută de către toate părțile implicate (autorități cu factor decident, profesori, părinți, asociații de elevi).





Este punctul de vedere exprimat astăzi de Cristina Dumitrache, deputat PSD.





„Au fost prea multe modificări ale Legii Educației. Doar în ultimii 11 ani, Legea Educației a suferit 112 modificări! Dintre acestea, multe nu au avut efectul scontat! Este cazul ca proiectele concepute de ministerul Educației să corecteze toate erorile și anomaliile iar învățământul românesc să devină performant.”, a declarat acesta.





Există câteva obiective strategice fundamentale în jurul cărora trebuie să se contureze toate schimbările ce vor veni cu noua lege a Educației, și anume:






  1. Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii!




  2. Combaterea abandonului școlar prin orice mijloace!




  3. Învățământ adaptat la nevoile de competențe și la tendințele de pe piața muncii!




  4. Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc!





„Accesul la educaţia de calitate este esenţial pentru funcţionarea adecvată a unei societăţi durabile. Ca să atingem acest scop sunt necesare schimbări bazate pe viziune și predictibilitate.”, a punctat Cristina Dumitrache.


The post Cele 4 obiective strategice care trebuie îndeplinite de noua Lege a Educației appeared first on .