Claudiu Palaz, hotărât să DEMOLEZE unele clădiri din curtea spitalului municipal

Claudiu Palaz, hotărât să DEMOLEZE unele clădiri din curtea spitalului municipal


Claudiu Palaz, unul din vicepreședinții Consiliului Județean Constanța, a depus, miercuri, cererea pentru autorizația de demolare a unor clădiri din curtea spitalului municipal, adică zona Policlinica 2, cum este cunoscută.


Este vorba despre clădiri aflate în imediata vecinătate a instituțiilor medicale constănțene.


„TOATĂ ZONA ESTE UN FOCAR DE INFECȚIE după cum se poate observa din fotografii. CLĂDIRILE SUNT DIN ANUL 1940!! Sunt într-o stare avansată de degradare! DE CE A FOST NEVOIE SA TREACĂ ATITA TIMP FĂRĂ SA DE DEMOLEZE ȘI ZONA SA FIE UN FOCAR DE INFECȚIE?! Ce au făcut cei responsabili din fosta conducere CJC? Au dormit sau au avut interese pentru a lasă zona în paragină!? De ce presa nu a scris nimic de toate aceste “MIZERII”? După demolare se va pune pământ vegetal și gazon! Așa cum este NORMAL și civilizat!”, a declarat Claudiu Palaz.








Unii medici din Spitalul Județean Constanța câștigă aproape 40.000 de lei pe lună, brut



La final, acesta afirmă că „se poate cu un profesionist”, sintagmă pe care a folosit-o și în alegerile locale din 2016, când a candidat la funcția de primar al Constanței, dar și în perioada cât a fost prefect.


The post Claudiu Palaz, hotărât să DEMOLEZE unele clădiri din curtea spitalului municipal appeared first on Constanța 100%.