Colaborare în premieră: Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră

Prof. Sorin Mihai, inspector școlar general ISJ Constanța
Prof. Sorin Mihai, inspector școlar general ISJ Constanța




Miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 10.00, la sediul Inspectoratului Școlar
Județean Constanța, se va desfășura ceremonia oficială de semnare a
Protocolului de colaborare dintre Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Secretariatul
Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (SNR-RUMN).





Documentul presupune stabilirea unui cadru general de cooperare
instituțională în vederea derulării de proiecte educative, activități
extrașcolare, formări continue a cadrelor didactice din învățământul
preuniversitar, precum și facilitarea
de parteneriate între instituțiile școlare și universități. De asemenea,
colaborarea propusă implică și stabilirea unor rețele tematice care să permită
utilizarea comună a elementelor de infrastructură- baze sportive, săli de
creație, laboratoare.  





Valoarea cooperării se va regăsi și în implementarea comună de proiecte
finanțate de către Comisia Europeană, cu accent pe cunoașterea problemelor
macroecosistemului marin, în raport cu tipurile de zone costiere ale Mării
Negre.





Semnarea protocolului va reprezenta pentru Inspectoratul Școlar Județean
Constanța implicarea în activități de colaborare internațională cu parteneri ai
SNR- RUMN: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia, Ucraina,
Republica Moldova, Germania și Franța.





„Este o premieră această colaborare la nivelul județului Constanța. Prin semnarea protocolului cei doi parteneri vor identifica acțiuni care să ofere valoare procesului educativ prin conținutul informațional vizat, precum și prin resursele umane implicate de fiecare parte, în conformitate cu expertiza instituțională specifică. Se va crea astfel un context de învățare caracterizat prin noutate și diversitate pentru elevii noștri. De asemenea, protocolul reprezintă o consolidare a legăturii dintre mediul preuniversitar și universitar și presupune o promovare reciprocă a tuturor acțiunilor educative de valoare a declarat Inspectorul Școlar General prof. Sorin Mihai.







The post Colaborare în premieră: Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră appeared first on Constanța 100%.

loading...