Conducea o mașină furată din Spania





Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, au identificat pe raza judeţului Constanţa un autoturism în valoare de aproximativ 43.200 de lei, care era căutat de autoritățile din Spania.





În data de 25 februarie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța au identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autoturism, înmatriculat în Spania.





La volanul acestuia se afla un cetăţean român, în vârstă
de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.





În urma
verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă
introdusă de autorităţile din Spania.





Autoturismul, în valoare de 43.200 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


The post Conducea o mașină furată din Spania appeared first on Constanța 100%.