Constanța, șantierul de la malul mării

Constanța, șantierul de la malul mării

Municipiul Constanța are un nou șantier. Este vorba despre bulevardul 1 Mai, se află într-un amplu proces de modernizare. Constănțenii sunt disperați și se gândesc cu groază la haosul care există acum și în sudul orașului, asta după ce multe alte artere au intrat deja în reparații.  Autoritățile locale îi asigură însă pe oameni că la sfârșitul lucrărilor, Constanța va avea o nouă față.



Zgomote infernale și praf- de asta au parte cei care tranzitează bulevardul 1 Mai, din Constanța.


Oamenii se plâng că tot orașul a devenit un șantier. Mulți se tem că lucrurile se vor agrava atunci când vor veni și turiștii, iar în loc de soare și relaxare, aceștia vor găsi șantiere, gropi și săpături.


Municipalitatea îi asigură însă pe oameni că la sfârșitul lucrărilor, orașul va avea o nouă față.


Când vor fi gata lucrările, nimeni nu poate spune cu exactitate. Mai ales că oamenii se plâng că în oraș există multe alte lucrări neterminate.


Valoarea totală a proiectului este de 69,8 milioane lei, dintre care 59 de milioane reprezintă fonduri europene de dezvoltare regională și 9 milioane de lei vin de la bugetul de stat. Contribuția Constanței este de aproximativ 1,4 milioane de lei.


 


Reporter: Roxana Dumitrică; Imagine: George Dima


Articolul Constanța, șantierul de la malul mării apare prima dată în Stiri Litoral TV.