
Constanța are zone pe care primarul orașului, Vergil Chițac, sunt convins că nu le vede. Nici nu prea are cum. Ziua e ocupat, de obicei în primărie, seara și noapte e la el acasă, în orașul Eforie.
Imaginea de mai sus este surprinsă recent pe strada Baba Novac, pe drumul spre centrul comercial Vivo.
Câini fără stăpân stau în haită, unii aproape dormind, alții gata să atace, trotuare care n-au mai văzut asfalt de zeci de ani, stații de autobuz fără stații, blocuri care sunt în construcție de ani de zile.
N-am văzut niciodată astfel de imagini pe pagina Primăriei Constanța sau a primarului Chițac. Le-am văzut însă pe pagina candidatului Vergil Chițac și pe cea a Asociației Constanța Altfel, unde era președinte.
Domnul primar și doamna city manager postează fotografii cu panseluțele plantate în centru, care se ofilesc în câteva zile. Sau cu desene reprezentând așa-zise proiecte, care nu vor fi nicidecum gata până își vor încheia ei mandatul.
Câinii, gropile, mizeria, pericolele de străzi, blocurile care se ridică pe spații verzi, trotuarele pline de mașini, elevii care nu au săli de sport – toate acestea parcă nici nu mai există.
Sunt locuri în Constanța pe unde ți-e frică să-ți lași copii singuri pe aici. Locuri pe unde ți-e silă să treci și cu mașina.
E însă minunat că la iarnă vom închiria din nou beculețe cu peste un milion de euro.
The post Constanța pe care primarul Chițac nu o vede appeared first on .