Costin Răsăuțeanu: noul regulament al parcărilor arată incompetență, lipsă de cunoaștere și superficialitate

Costin Răsăuțeanu: noul regulament al parcărilor arată incompetență, lipsă de cunoaștere și superficialitate
Costin Răsăuțeanu




Costin Răsăuțeanu, liderul consilierilor municipali PSD Constanța, consideră că regulamentul de parcări publicat de primărie spre dezbetere publică este incomplet și are multe hibe.





„Nu eludați legea! Nu este prima oară când veniți cu temele nefăcute în fața consiliului local. Citiți legea! Legea 52/2003 privind transparența decizională este călcată în picioare fără scrupule! Dumneavoastră sunteți în afara legii ca pași procedurali. Ce ați trimis spre dezbatere publică nu este un regulament, ci o tentativă de regulament marca PNL-USR. Este un document, asa-zis „regulament”, pus în dezbatere, de fațadă, trunchiat după bunul plac al “autorității” locale.
Arată incompetență, lipsă de cunoaștere și superficialitate!”, îi transmite Costin Răsăuțeanu primarului Vergil Chițac.





Social democratul atrage atenția că anexele au fost adăugate acum 2 zile și că articolul 7, alin.(2)din Legea 52/2003 spune că un regulament trebuie să stea în dezbatere 30 de zile. Ați ocolit legea și ați încercat să îi păcăliți pe constănțeni, chiar și pe cei care poate v-au dat votul.





„Dincolo de #judecata obiectivă și #echilibrată care lipsește cu desăvârșire din acest regulament făcut pe genunchi, deveniți autorul unor inepții colosale asociate cu niste tarife/oră care nu se justifică nici pe Marte.





17 lei pe ora? Pe ce criterii v-ați bazat cand ați stabilit aceasta valoare? Cred ca este o #glumă proastă!





Nu asa se gândește o #politică publică, domnule primar. Nu vă bateți joc de opinia constănțenilor.





Prin acest proiect încurajați o politică discriminatorie (liberală) care propune ideea de licitație publică pentru locul de parcare.





Veți dezbina constănțenii, îi veți împărți pe categorii în funcție de statutul social si de venit, îi veți învrăjbi unii contra altora.
Este fundamental gresit și în afara #Constituției.





Dumneavoastră trebuie să fiți primarul #tuturor constănțenilor, să vegheați la respectarea drepturilor omului și a principiului #egalității de #șanse.
Respectați legea și nu dezbinați Constanța!”, a mai spus Costin Răsăuțeanu.


The post Costin Răsăuțeanu: noul regulament al parcărilor arată incompetență, lipsă de cunoaștere și superficialitate appeared first on Constanța 100%.