Cum se pot amâna ratele la bănci: Normele de aplicare, în Monitorul Oficial

Cum se pot amâna ratele la bănci: Normele de aplicare, în Monitorul Oficial.


Au fost publicate în Monitorul Oficial Normele de aplicare a ordonanței de urgență 37/2020, care permit amânarea plății ratelor la bănci pentru persoanele fizice, precum și pentru PFA, firme și alți operatori economici.


Normele au fost aprobate prin Hotârârea de Guvern 270/2020. Pe scurt, debitorul solicită băncii amânarea la plată pentru o perioadă de 1–9 luni, iar banca va analiza. Debitorii au la dispoziție 45 de zile începnd din data de 30 martie 2020, pentru a face solicitarea de suspendare a ratelor, către bancă.


Suspendarea plății se acorda pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:



  • a. Au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30.03.2020, inclusiv;

  • b. Data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioara  datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului  nr. 37/2020, respectiv 30.03.2020, inclusiv;

  • c. Nu le‑a fost declarată scadența anticipată până la  data de 30.03.2020, inclusiv;

  • d. Nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16.03.2020, inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată în condițiile prevăzute la art.2, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 37/2020.


Amânarea plății ratelor: Condiții pentru firme și PFA


Debitorul, cu excepția persoanelor fizice, declară pe proprie răspundere că i‑au fost afectate veniturile proprii, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și se afla în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului, activitatea fiind afectată de următoarele condiții:


a. pentru debitori persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF), profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori ș.a.;


b. Pentru firme (alți debitori cu excepția persoanelor fizice și cei menționați la lit. a), dacă dețin certificatul de situații de urgență (CSU) emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau activitatea lor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori s.a.;


c. nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.


În cazul debitorilor persoane juridice, cererea se formulează de către reprezentantul legal al acestora.


Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică încadrarea creditului în condițiile prevăzute la art. 15 și ale prezentului articol și în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării comunică debitorului decizia sa de aprobare / respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.


Decizia de aprobare conține și numărul de rate solicitate de debitor și aprobarea suspendării la plată și se comunică debitorului în format letric, sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit, sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de  înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.


Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării debitorului în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, se realizează fără încheierea de acte adiționale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare  a creditului, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.


Toate garanțiile aferente contactului de credit se mențin. Efectele modificării contractelor de credit, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 se extind de drept asupra oricăror codebitori, garanți, inclusiv fideiusori, care au garantat obligația debitorului, precum și a oricăror alte părți ale contractului de credit astfel modificat, doar cu acordul prealabil al acestora.


Notificarea debitorului se realizează în format letric (pe hârtie) sau prin poșta electronică (e‑mail), la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor.


Amânare plată rate — persoane fizice


În cazul populației, poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente creditului ipotecar, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4, debitorul persoană fizică ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului  nr. 37/2020 (din 30 martie 2020).


Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i‑au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se afla in imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.


Dobânzile și rambursarea ratelor — creditele ne-ipotecare


La creditele ne-ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător  perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială, în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor.


În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobânda la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.


Dobânda și rambursarea ratelor la creditele ipotecare


alt


Continuarea, pe startupcafe.ro




The post Cum se pot amâna ratele la bănci: Normele de aplicare, în Monitorul Oficial appeared first on Mangalia News.