Decebal Făgădău mi-a furat speranțele și timpul

cristian hagi despre decebal făgădău




O spun lucid și cu adâncă tristețe: Decebal Făgădău mi-a furat speranțele și timpul. Și trebuie să plătească pentru acest lucru.





În vara lui 2016, le spuneam apropiaților că orașul Constanța se află într-o situație foarte bună. „Oricine ar câștiga alegerile, orașul va avea de câștigat”, credeam atunci. Mă bazam pe faptul că se ducea o luptă în doi, între Decebal Făgădău și Vergil Chițac. Pe primul îl cunoscusem după multe ore prelungi de discuții ca un individ cult și decent, iar în jurul lui se crease aura de om capabil, care știe administrație, care face ca lucrurile să se miște în primăria în care Radu Mazăre călca aproape ca un musafir. Pe al doilea îl știam mai puțin, dar faptul că a răspuns, în emisiune, la absolut toate întrebările adresate, inclusiv la relația sa cu Gabriel Comănescu și la banii pe care i-ar fi primit de la acesta în campanie, precum și parcursul profesional, parcursul până la funcția de rector al unei academii de prestigiu și la gradul de viceamiral, m-au făcut să am cel puțin la fel de multă încredere în el, ca și în viceprimarul Decebal Făgădău.





Câteva semne de întrebare se ridicau însă de atunci. De ce a acceptat să fie viceprimarul lui Mazăre? Mă uitam apoi pe CV și nu găseam mare lucru. Mă credeți sau nu, încă nu știu ce diplomă de licență are actualul primar (în CV-ul său nu scrie ce facultate a absolvit).





A venit campania. Viceprimarul îmi promisese, într-o discuție, că va veni într-o dezbatere electorală cu Vergil Chițac, înainte ca acesta să fie desemnat candidat. Am încercat să organizez o astfel de dezbatere, de care constănțenii aveau nevoie. Decebal Făgădău n-a mai răspuns. Îi înțeleg calculul politic, dar nu înțeleg lipsa de bărbăție de care dai dovadă când nu răspunzi.





Erau însă detalii. Important era că orașul Constanța avea să scape de sub dominarea totalitară a lui Radu Mazăre, avea să renunțe la unele acțiuni grotești ale acestuia (caravanele alegorice, de exemplu), că speram într-o schimbare în bine.





Știți ceva? Schimbarea aceasta s-a simțit la început. De exemplu, caravanele au fost anulate. Bătrânii n-au mai stat la cozile umilinței pentru un pui și un pachet de zahăr, ci au primit bonuri valorice. Primarul nu se mai îmbrăca precum un papițoi scăpat de la circ, ci în costume decente.





Minunea a durat însă trei zile.





Au urmat luni întregi de… nimic. Absolut nimic. Mici schimbări de gardă în primărie, care au durat un an, apoi iar liniște.





Așa au trecut, pe nesimțite, mai bine de trei ani.





Speranțele pe care le aveam s-au risipit de mult timp, din păcate. Programul electoral pe care l-a prezentat Decebal Făgădău în 2016 s-a dovedit a fi o poveste de adormit copiii. Pardon, electoratul. Niște cuvinte goale prezentate cu emfază. Am sperat, de exemplu, că va fi reabilitat Cazinoul, că vom avea sală polivalentă, că se vor construi săli de sport la Școala ”Gheorghe Țițeica” și la Liceul ”Traian” (copiii mei învață la ”Țițeica” și m-am bucurat tare mult când am văzut acest punct în programul lui Decebal Făgădău). Am fost convins că se vor construi cele patru parcări în cartiere și cea subterană, de 1.000 de locuri, în centru, așa cum am crezut că voi vedea gata giratoriul din zona Pod Butelii, dificilă pentru șoferi. Am crezut multe, inclusiv că se vor asfalta toate străzile până în 2018.





Au trecut mai bine de trei ani și nimic din toate aceste nu s-au făcut și nu se vor mai face.





Decebal Făgădău ne-a mințit. Acum, dacă mă uit înapoi, încep să cred că ȘTIA că ne minte. Cred că știa că nu poate face nici jumătate din ce a promis. A spus, ulterior, că „aia era în campanie”. I-a păsat numai să câștige alegerile. De ce? Un om face tot ce trebuie pentru a-i fi bine lui și familiei lui, a spus mai apoi, în alt context. Poate acesta e motivul. Poate a fost obligat de pârghiile care îl legau și-l leagă de Mazăre și compania. Poate din orgoliu, din vanitate, poate un pic din toate acestea.





De fapt, nici nu mă interesează motivele reale. Mă interesează unde am ajuns: NICĂIERI. Suntem în mijlocul unui drum care nu duce nicăieri, într-o mașină care nu mai are benzină, cu un șofer blazat, care nu poate mai mult, cu un copilot care mai dă țepe pasagerilor, prin firmele sale, și care nu s-a făcut remarcat decât prin invective (asta înseamnă, domnule Babu, expresii de genul „să-mi bag”).





Decebal Făgădău mi-a furat speranțele, dar și timpul, iar timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Constanța a pierdut trei ani și noi i-am pierdut odată cu ea. Uitați-vă unde a ajuns Clujul în ultimii ani și unde suntem noi. Trebuie să plătească pentru asta. Cum? Cu funcția. Când? Acum, dacă ar avea onoare. Dacă nu, la alegeri, cu ajutorul nostru.





Primul lucru pe care ar trebui să-l facă însă este să iasă public și să-și ceară scuze pentru speranțele înșelate. Din păcate, nu o va face, pentru că dumnealui consideră că nu a făcut nimic greșit. Ba dimpotrivă, este o onoare pentru noi că ne este primar.


The post Decebal Făgădău mi-a furat speranțele și timpul appeared first on Constanța 100%.