Diana Şoşoacă își acuză soțul că a „vândut” filiale ale partidului: Silvestru Șoșoacă are în spate PSD-ul, pe Hrebenciuc și Ciolacu

Diana Şoşoacă își acuză soțul că a „vândut” filiale ale partidului: Silvestru Șoșoacă are în spate PSD-ul, pe Hrebenciuc și Ciolacu
Diana Şoşoacă îşi acuză soţul că a agresat-o emoţional şi fizic, în acest sens luni seara fiind emis ordin de protecţie. Senatoarea spune că acum soțul ei nu se mai poate apropia la mai puțin de 200 de metri de ea și îl acuză de lucruri grave, printre care faptul că ar fi cerut bani pentru funcții celor care s-au înscris în partidul SOS, și că a înființat filiale de partid „paralele” pe care le-a vândut PSD și PNL. De asemenea, ea afirmă că în spatele lui Silvestru Șoșoacă se află PSD, prin Viorel Hrebenciuic și Marcel Ciolacu. De asemenea, Diana Șoșoacă spune despre soțul ei că de când a intrat în politică bea în cantități industriale și că este violent cu fosta soție și chiar cu mama lui, pe care „o insultă, o lovește și o scuipă”. De celaltă parte, după ce a ieșit din secția de poliție, Silvestru Șoșoacă le-a spus jurnaliștilor prezenți că „îi fac jocul” senatoarei în perspectiva campaniei electorale. „Nu avea cu ce să iasă în față, nu are un proiect, nu are absolut nimic, încep alegerile și ea e în plop. Și atunci, face d-astea”, a spus acesta.