Elena Udrea și Ioana Băsescu, condamnate

Elena Udrea și Ioana Băsescu, condamnate

Elena Udrea a fost condamnată astăzi la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.



Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare căreia i s-a adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție. Fostul ministru al Turismului a reacţionat virulent la aflarea sentinţei.



”Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar.”, a declarat Elena Udrea



Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a fost condamnată la cinci ani de detenție în acelaşi dosar. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani. La ultimul termen din proces, care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, procurorul DNA a cerut pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani . Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.


Redactor: Adina Baciu


Articolul Elena Udrea și Ioana Băsescu, condamnate apare prima dată în Stiri Litoral TV.

loading...