EXCLUSIVITATE Ce va face Traian Băsescu dacă va câștiga un mandat de europarlamentar

EXCLUSIVITATE Ce va face Traian Băsescu dacă va câștiga un mandat de europarlamentar
traian basescu




Traian Băsescu, numărul 1 pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, are șanse destul de mari să ajungă în Parlamentul European.





Una dintre întrebările care s-au pus în această campanie este dacă fostul președinte al României va prelua mandatul sau va renunța, în favoarea locului al doilea de pe listă, Eugen Tomac. Nu ar fi ceva nemaivăzut ca un politician cunoscut să aibă rolul de locomotivă, să tragă partidul. Chiar în aceste alegeri, sunt politicieni care au apelat la această metodă.





Am discutat despre acest lucru la Dobrogea TV, împreună cu analistul politic Mihai Petre (puteți urmări emisiune la finalul articolului). Ne-am întrebat dacă Traian Băsescu va renunța sau nu și i-am adresat acestuia întrebarea.





Fostul președinte a răspuns, cu puțină întârziere, și a fost tranșant:





„Categoric îmi voi prelua mandatul”, a spus fostul Traian Băsescu.





În opinia analistului Mihai Petre, cu Băsescu pe primul loc, PMP are șanse de a prinde chiar două locuri în Parlamentul European.







Mihai Petre, în platoul Dobrogea TV, în timpul emisiunii „Realitatea locală”

The post EXCLUSIVITATE Ce va face Traian Băsescu dacă va câștiga un mandat de europarlamentar appeared first on Constanța 100%.