Festival de Artă Culinară Turcească în Techirghiol

Festival de Artă Culinară Turcească




Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 19 octombrie, ora 11.00, la Techirghiol, cea de a XIV-a ediţie a Festivalului de Artă Culinară Turcească.





Evenimentul este organizat de comisia de femei a UDTR şi va fi găzduit de Pensiunea Admir, situată pe malul lacului Techirghiol.





În cadrul festivalului, cele mai pricepute doamne în arta culinară turcească, din Dobrogea, vor intra în competiţie într-un concurs cu premii oferite de organizatori.





„Vor fi premiate cele mai gustoase măncăruri tradiţionale turceşti şi delicii orientale pregătite la filialele UDTR din: Medgidia, Tulcea, Bucureşti, Brăila, Cernavoda, Hârşova, Cumpăna, Lazu, Amzacea, Cobadin, Techirghiol, Tuzla, Eforie, Măcin, Babadag, şi Fântâna Mare. Preparate culinare specifice insulei Ada Kaleh vor fi expuse de membrii filialei ce poartă numele vechii insule scufundate.”

Preşedintele comisiei de femei a UDTR, Filiz Ismail




Concursul va cuprinde trei secţiuni: mâncare tradiţională, patiserie şi dulciuri. În cadrul festivalului va avea loc un spectacol de dansuri tradiţionale turceşti susţinut de ansamblul folcloric „Delikanlılar”.





La eveniment sunt aşteptaţi să participe: preşedintele
UDTR, Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Iusein
Ibram, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, ai Ambasadei
Republicii Turcia la Bucureşti, precum şi ai Consulatului General al Republicii
Turcia la Constanţa.


The post Festival de Artă Culinară Turcească în Techirghiol appeared first on Constanța 100%.