FOTO VIDEO Un yacht din Portul Tomis a luat foc în urma unei explozii la bord

Un yacht ancorat în Portul Tomis a fost cuprins de flăcări în urma unei explozii înregistrată la bord, în după amiaza de sâmbătă, 12 octombrie.


UPDATE:


Focul s-a extins și la alte două ambarcațiuni care se aflau lână yachtul unde a izbucnit incendiul


Potrivit martorilor, o persoană se afla pe ambarcațiune în momentul exploziei.


„Bine că a scăpat cel din barcă. Era în cabină când a explodat barca. A sărit ca o minge în cabină și explozia în spatele lui. Omu săracu nu repeta decât „ce am făcut, ce am făcut. Soțul meu l-a ajutat sa dezlege bărcile din jur. Eu am sunat la 112“,  a povestit Gabi S. care se afla la o terasă din vecinătatea locului unde s-a produs explozia, împreună cu soțul său.


 


La locul exploziei au fost direcționate două autospeciale de stingere cu spumă și apă a ISU Dobrogea, o ambarcațiune SAR cu tun de apă și un echipaj SMURD.


Din primele informații, nu sunt înregistrate victime.


Ambarcațiunea era legată în apropiere de o terasă în momentul exploziei, iar după ce a izbucnit incendiul, aceasta a fost remorcată în mijlocul acvatoriului pentru a se diminua eventualele pericole


Știre în curs de actualizare










loading...