George Simion, atacat cu cerneală. „Nu îl amendați!”

George Simion, atacat cu cerneală. „Nu îl amendați!”




George Simion, copreședintele partidului extremist AUR, a fost atacat cu cerneală la Iași la evenimentul de Ziua Unirii organizat de AUR. Un manifestant i-a aruncat cerneală pe față liderului partidului.





Jandarmii l-au reținut pe tânărul care a aruncat cu cerneală, iar George Simion și-a continuat programul.





„Eram în hora unirii și un individ a venit și a aruncat cu ceva albastru în mine. Nu mă tem, mă tem doar de Dumnezeu, suntem în mijlocul oamenilor, pot să arunce cu ce vor. În ultimii 30 de ani politicienii s-au temut de popor, nu trebuie să se teamă. Nu știu de ce a aruncat, nu mi-a zis nimic. Asta nu e motiv să ne strice sărbătoarea. Rog Poliția să nu îl amendeze pe individ, e o sărbătoare națională, dacă așa a vrut el să facă.. noi îl iubim!”, a declarat George Simion pentru Antena 3.











AUR a organizat luni un eveniment în centrul Iașului pentru a celebra Ziua Micii Uniri, în ciuda restricțiilor impuse de autorități în pandemie. Evenimentul la care participă sute de persoane îi are în centru pe copreședinții AUR George Simion și Claudiu Târziu și pe candidatul anunțat al partidului la prezidențiale, Călin Georgescu. La eveniment participă și mai mulți preoți.





Reamintim că și anul trecut s-a înregistrat un incident similar la Iași, când primarul Mihai Chirica a fost murdărit cu iaurt la manifestările de 24 ianuarie.


The post George Simion, atacat cu cerneală. „Nu îl amendați!” appeared first on Constanța 100%.