Începe vaccinarea profesorilor, la Constanța

Începe vaccinarea profesorilor, la Constanța

Campania de vaccinare a profesorilor a debutat oficial în Capitală și mai multe județe din țară. La Constanța, campania va începe mâine, cu imunizarea profesorilor din municipiu și ulterior vor fi programate și cadrele didactice din județ.  Potrivit intenției de vaccinare, peste 50% din dascăli și-au exprimat intenția de a se vaccina.



Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis către Direcția de Sănătate Publică datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământul preuniversitar.


Campania a început miercuri la nivel national, în București și mai multe județe ale țării. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, care a dezvăluit și numărul total al cadrelor didactice care au fost de acord să se vaccineze până în prezent.


Procentul rămâne același și în cazul profesorilor din județul Constanța care s-au vaccinat sau și-au exprimat dorința de a se imuniza.


Părinții elevilor cred că vaccinarea profesorilor este importantă, dar nu trebuie să fie obligatorie.


Cadrele didactice, personalul auxiliar și nedidactic din județ se pot prezenta începând de joi, la Pavilionul Expozițional Constanța, acolo unde au fost organizate 8 fluxuri special destinate profesorilor.


Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: George Dima


Articolul Începe vaccinarea profesorilor, la Constanța apare prima dată în Stiri Litoral TV.

loading...