Inundații în Londra

Inundații în Londra

După ce vestul Europei a fost măturat de vijelii, inundațiile fac prăpăd și în Londra. Mai multe spitale și străzi au fost inundate, iar opt stații de metrou s-au închis. În doar câteva ore, pompierii au primit peste 300 de apeluri.


Meteorologii au emis duminică o avertizare de furtună pentru cea mai mare parte din sud-estul Angliei, iar Agenția de mediu a transmis mai multe avertismente de inundații pentru o arie extinsă din jurul Capitalei.


Reprezentanții unui spital din estul capitalei britanice au anunțat că secția de primiri urgențe este inundată, astfel că persoanele care aveau nevoie de îngrijiri au fost sfătuite să meargă la alte unități medicale. În același timp, un alt spital londonez a rămas fără curent electric și a funcționat cu ajutorul generatoarelor. Mai grav este că ploile torențiale și furtunile vor continua și în următoarele zile în sudul țării, potrivit meteorologilor.


Redactor: Larisa Hogea


Articolul Inundații în Londra apare prima dată în Stiri Litoral TV.