La pas, prin Țara lui Moș Crăciun – ”Cu tata în echipă”

La începuturile vieții noastre aici, am primit înștiințare de la școala copiilor că elevii sunt invitați să participe la activitatea numită “Cu tata în echipă”. Oh, well! Am ignorat mesajul, știind bine că nu ni se adresează. La insistențele școlii, am răspuns totuși că nu vreau să îl întreb pe copil dacă vrea să meargă, fiindcă tatal lui nu este pe aproape, să îl însoțească.

Și da, atunci am primit un răspuns halucinant pentru mine, Lili cea de atunci: “Întotdeauna există cel puțin un tătic care va îl va putea lua sub aripa lui pe copilul tău, tocmai ca să nu se simtă marginalizat. Până la urmă e vorba de tați, unchi, bunici, orice rudă de sex masculin care dorește să petreacă timp de calitate cu copiii. Împreună conturăm amintiri plăcute pentru acești copii, îi ajutăm să creeze relații sociale între ei prin aceste activități”. Eh, vă dați seama că, venind dintr-o cultură unde “fiecare cu a mă-sii” respiră prin toți porii, parcă nu îmi venea să cred ce aud. Iată că în cele ce urmează am să aprofundez puțin genul acesta de activitate, să înțelegm cum funcționează treaba asta cu implicarea socială.

“Cu tata în echipă” este un proiect demarat în 1999, la inițiativa Comitetului de Părinți al școlii Berger (de dimensiunea unei școli generale de pe la noi). Scopul acestui proiect este îmbunătățirea calității vieții copiiilor ce frecventează această școală, cu accent pe socializare și susținere din partea taților.

În ultimii ani, “Cu tata în echipă” a fost susținut prin grija a patru tați. Au fost organizate aproximativ patru-cinci evenimente pe an, din care unul a presupus și înnoptare / miniexcursie cu înnoptare. S-au organizat activități precum bowling, grătar lângă lacul din apropriere (cu posibilitate de scăldat), coacere de prăjituri înainte de Crăciun, căutarea de fantome la cetate, pescuit, cu canoe pe râu, la ski sau doar cu sania, cinema, sau cinema în aer liber, cu cortul sau la fermă, în vizită la observatorul solar. Toate acestea au presupus planificare, resurse financiare și organizarea în sine a ieșirilor, de a căror îndeplinire s-au ocupat “Tații”.

S-a apelat desigur la contribuția modică din partea participanților (între 20 și 30 participanți de fiecare dată), dar uneori s-au folosit și bani de la fondul școlii, sponsori, primărie. De altfel școala a permis utilizarea bucătăriei pentru activitățile desfășurate de aceștia. Când unii copii nu au avut tatăl aproape (din varii motive, uneori ani de-a rândul), s-a găsit întotdeauna un alt tătic, unchi, bunic, care să îl însoțească și să îi asigure o amintire frumoasă din aceasăa experiență, cu condiția ca “tăticul de rezervă” să fi avut și el copil la această școală.

Pandemia a ținut mult proiectul pe loc, însă de la redeschiderea societății, interesul a sporit din nou. Noua generație are nevoie de susținerea și implicarea părinților. Nimic nu se face fără ei. Ideea ca acești copii să se cunoască și să se împrietenească și în afara cadrului școlar și nu în ultimul rând tații să se cunoască între ei, este destul de des întâlnită aici. Cred că am să revin cu amănunte despre acest subiect. Până atunci vă las cu câteva poze pe care unul dintre tații organizatori mi-a permis să le preiau de pe pagina sa. Din motive obiective, pozele sunt generale, nu cu focus pe participanți.

MN: Alte gânduri scrise atât de inspirat de Liliana Pintilie, corespondenta noastră dragă din ”Nordul îndepărtat” și publicate de Mangalia News, sub genericul ”La pas, prin Țara lui Moș Crăciun”, puteți descoperi aici: https://s9.ro/1b09.