LUNA DIASPOREI - Constanța

LUNA  DIASPOREI - Constanța

 În legătură cu inițiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României  de a  organiza „Luna Diasporei", Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman" Constanța se alătură acesteia cu următoarele propuneri, corespunzătoare secțiunii „Personalități din diaspora și comunități istorice - români de care suntem mândri":



  • organizarea unor expoziții care includ documente (cărți, articole din reviste, ziare, iconografie) din colecțiile Bibliotecii privitoare la următoarele personalități originare din Dobrogea: Pavel Chihaia, scriitor originar din Constanța, membru al cercului literar „Apoziția" din München, autor al unor studii de istoria artei medievale și a unui roman de mare respirație epică, „Blocada"; Paul Barbăneagră, regizor al unor filme despre dimensiunea religioasă a omului modern, antropolog, eseist, rezident în Franța, a primit „Marea Medalie a Analizei Arhitecturale" (1989), decernat de către Academia Franceză; Dinu Ghezzo, dirijor român, director al studiilor de compoziție la Universitatea New York; Mirela Roznoveanu, scriitor, critic literar, redactor, stabilită în Statele Unite; a primit Premiul „Lucian Blaga" al Academiei Române (2008); Stephan Eleutheriades, pictor, stabilit în Grecia și apoi în Brazilia, a obținut Diploma „Bene Merenti" din partea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" din București (2003); Devis Grebu, pictor, stabilit în Israel și apoi la Paris, ilustrator de presă, a lucrat mai mult de 30 de ani la prestigioase publicații internaționale: „The New York Times", „International Herald Tribune", Washington Post", „Life", „Newsweek", „Le Figaro" etc; Paul Diaconescu, scriitor și publicist, originar din Constanța și stabilit în Suedia, a debutat cu povestiri SF și a continuat cu nuvele și romane, publicate în țară și în străinătate, autor al unor incitante mărturisiri incluse în volumul „Jurnalul unui Pierde-Țară".


Fotografii și prezentări video ale acestor expoziții vor fi postate pe Facebook-ul și pagina de web a  Bibliotecii, însoțite de note biografice ale acestor personalități.


             Aceste prezentări vor fi aduse la cunoștința publicului în luna septembrie 2021, după cum urmează:


             Paul Barbăneagră - 6 septembrie


             Dinu Ghezzo - 10 septembrie


             Stephan Eleutheriades - 15 septembrie


             Pavel Chihaia - 20 septembrie


             Devis Grebu   - 22 septembrie


             Paul Diaconescu - 28 septembrie


             Activitățile se vor desfășura pe parcursul lunii septembrie 2021.


          Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman" Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.