Școala profesională nu mai este o sperietoare pentru absolvenții de școală generală. Tot mai mulți adolescenți se orientează spre meseriile căutate și bine plătite. În județul Giurgiu, de exemplu, pentru anul școlar următor, numărul celor care optează pentru școlile profesionale este de șapte ori mai mare ca în 2020. Cea mai căutată meserie este cea de mecanic agricol, iar cea de electrician sisteme fotovoltaice este cea mai nouă specializare.