Mugur Isărescu, la Constanța: „Dacă am decupla Bucureștiul și Ilfovul, ar putea intra în zona euro în maxim un an și jumătate”

Mugur Isărescu, la Constanța: „Dacă am decupla Bucureștiul și Ilfovul, ar putea intra în zona euro în maxim un an și jumătate”

Prezent la „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment organizat la Constanța, între 14-16 iunie, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a vorbit despre erodarea încrederii în instituții, procesul de normalizare a politicii monetare, tendințele protecționiste ca o nouă formă de politică globală în domeniul comerțului, dar și despre dezbaterile din jurul criptomonedelor.


Întrebat când va intra România în zona euro, guvernatorul BNR a afirmat că acest lucru nu este o dorință ci o obligație, însă mai întâi România trebuie să își rezolve problemele și nu să se aștepte ca problemele să fie rezolvate în urma intrării în zona euro.


“Intrarea în zona euro în cazul României nu este o opțiune, ci este o obligație. Este un „must”. Sunt doar două țări care nu au această obligație – Marea Britanie și Danemarca. Din punct de vedere legal nu avem altă opțiune. Nu s-a stabilit încă un termen. În ceea ce privește rapiditatea, aici este și o decizie politică.


Zona euro este o casă care are probleme de construcție. Nu poți să vorbești de o monedă unică dacă nu există o politică externă unică. Nu văd o altă opțiune pentru România decât intrarea acolo, dar nu pot să desconsider că sunt probleme acolo.


Țările din sud – Portugalia, Spania, Italia – arată că nu se creează convergența automat. Adică dacă intri acolo automat îți va fi mai bine. Este negat din ce în ce mai des faptul că zona euro este o zonă optimă care face ca odată intrat acolo să îți poți dezvolta creșterea economică. Pentru a fi sigur că intrând în zona euro vei asista la un proces de convergență care să te ajute să te dezvolți mai repede trebuie să ai sustenabilitate și să îndeplinești mai multe condiții. Asta înseamnă să nu faci lucrurile de mântuială, ci să le faci durabil, sănătos. Dacă intri acolo și ești sărac lipit te simți izolat, te cam izolează piața. Mai trebuie să nu ai probleme structurale.


Uitați-vă cine a intrat în zona euro din fostele țări comuniste – țările mici, cum ar fi statele baltice. Sau Slovenia. Cât este Slovenia? Este cât Bucureștiul în ceea ce privește populația. Și Bucureștiul, dacă l-am decupla, să zic Ilfovul, poate să intre în maxim un an și jumătate în zona euro. Cam toate condițiile sunt îndeplinite. Dar când este o țară cu mari discrepanțe și cu infrastructuri care nu se leagă, ai o problemă majoră. Cine a mai intrat în zona euro? Malta și Cipru. Cine a rămas să intre – Polonia, și nu au intenții, Ungaria, Cehia și România. Cine se grăbește? Se grăbește Bulgaria. Ei au însă o motivație monetară.


Pe scurt, intrăm în zona euro cât se poate de repede, dacă ne pregătim pentru asta, și cu o condiție – să nu considerăm că intrarea în zona euro ne rezolvă problemele. Trebuie să ne rezolvăm problemele și apoi să intrăm în zona euro”, a declarat Mugur Isărescu în cadrul evenimentului organizat la Constanța.


The post Mugur Isărescu, la Constanța: „Dacă am decupla Bucureștiul și Ilfovul, ar putea intra în zona euro în maxim un an și jumătate” appeared first on .