Multiple nereguli la Teatrul de Stat Constanța

Multiple nereguli la Teatrul de Stat Constanța

Decizie drastică după auditul efectuat la Teatrul de Stat Constanța. În urma controlului au fost înregistrate multiple nereguli. Printre acestea se numără mai multe numere anulate în registrul de intrări/ieșiri, numere dublate, precum și referate anulate. Prin urmare, a fost luată decizia  de aplicare a clauzei contractuale ce presupune demiterea directorului. 



Potrivit raportului, efectuat de o echipă de control formată din 11 reprezentanți ai direcțiilor instituției, au fost identificate mai multe neconformități în cadrul Teatrului de Stat Constața. Printre acestea se numără  și deficiențe la dosarele spectacolelor El Saludador si Testosteron.


Au fost descoperite probleme și în ceea ce privește actele administrative. Potrivit președintelui CJC, Teatrul de Stat nu are nici în acest moment un Regulament de Organizare și Funcționare, modificat și aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean, ca urmare a modificărilor Organigramei și a statelor de funcții.


Ca urmare a neregulilor constatate, conducerea Coniliului Județean a decis aplicarea clauzei contractuale ce presupune demiterea directorului.


De menționat este faptul că decizia poate fi contestată, în instanță, de către managerul Teatrului de Stat Constanța. Amintim că, acest control amănunțit a venit pe fondul apariției, în spațiul public, a unei scrisori deschise prin care șapte actori angajați ai teatrului acuzau managementul de anumite nereguli. Marea majoritate a reclamaţiilor venite din partea colegilor nu s-au adeverit.


Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet