Ne-au cumpărat străinii terenurile agricole? Realitate vs fake news

Teren agricul în zona Medgidia, județul Constanța




Ne-au cumpărat străinii terenurile agricole? Este un subiect la modă, folosit de unii în scopuri propagandistice. Care este însă realitatea?





Străinii, atât persoane fizice, cât și juridice, lucrează în România mult mai puțin teren agricol decât au susținut lideri ai fermierilor și unii politicieni, teza cumpărării masive a pământului românesc de către străini fiind foarte des folosită de propaganda anti-UE, indiferent de sursa de inspirație a acestor mesaje. În realitate, străinii lucrează 422.000 de ha, potrivit Agerpres, care citează dintr-un document al Ministerului Agriculturii. Suprafața arabilă totală a României este de aproximativ 9.500.000 de ha. Prin urmare, străinii lucrează până în 5% din suprafața totală. Procentul vehiculat de propagandă variază între 40% și 60%, scrie lantulalimentar.ro, într-o analiză publicată pe site.





Prin aderarea în 2007 la Uniunea
Europeană, România și-a asumat și obligația de a permite cetățenilor
europeni, persoane fizice, să achiziționeze terenuri pe teritoriul
național. Abia câțiva ani mai târziu, în 2014, autoritățile românești au
legiferat această cerință europeană, deși firme din alte state europene
exploatau deja terenuri agricole în țara noastră, încă dinainte de
aderare. Internalizarea legislației europene a permis, practic, și
persoanelor fizice din alte țări europene să devină proprietari, cu acte
în regulă, în România, una dintre noile țări comunitare. Imediat după
legiferarea acestui drept conferit de tratatele unioniste, în presa din
România, cu precădere în presa agricolă, dar și mainstream, au apărut
articole, luări de poziție și mesaje alarmiste, care susțineau că
pământul românesc va fi acaparat de străini.





Unul dintre cei mai vehemenți
adversari ai dreptului cetățenilor din alte state europene de a cumpăra
teren agricol în țara noastră a fost Laurențiu Baciu, din poziția de
lider al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România ( LAPAR )
, care reunește pe cei mai mari fermieri, Baciu având la rândul său o
fermă agricolă în județul Bacău.
Laurentiu Baciu (dreapta) alaturi de Dacian Ciolos (stanga)





Citat într-un articol publicat în
România Liberă, cu titlul ”România vândută străinilor bucată cu bucată”,
Baciu îi acuza de ”ignoranță și lene” pe românii care și-au vândut
terenurile străinilor. Acesta a mai afirmat că ”străinii au cumpărat pe
nimic cele mai mari și mai bune terenuri”. Baciu a pledat pentru
limitarea prin lege a accesului străinilor pe piața funciară din
România. Cu siguranță l-am fi auzit și acum proferând aceleași acuzații,
dacă între timp nu ar fi fost reținut pentru o noapte și pus apoi sub
sub control judiciar, fiind acuzat de delapidare de fonduri din bugetul
asociației, mai exact, ar fi cheltuit banii pe cadouri și pe vacanțe
petrecute cu prietena sa pe plajele însorite ale Spaniei. Baciu a fost
suspendat pentru 60 de zile din funcția de președinte al LAPAR și a
dispărut din spațiul public.





Utilizând în campania pentru
alegerile europarlamentare din această primăvară un discurs vădit
anti-european, fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a susținut că trebuie
limitat accesul străinilor la cumpărarea terenurilor agricole din
România. În 13 mai 2019, cotidianul.ro a publicat un articol cu titlul
”Terenurile românești, magnet pentru străini” în care l-a citat pe
Dragnea: „Au spus agricultura României este praf, e înapoiată, nu avem
şanse, hai să vindem şi terenuri. Avem legea vânzării terenurilor în
Camera Deputaţilor, o vom adopta.
Laurentiu Baciu -stanga, Petre Daea – dreapta





Asta înseamnă că vreau să limităm
accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Foarte bine, să
cumpere, dar să se stabilească aici”. Cotidianul.ro a vehiculat
procentul de 40%, cât ar deține străinii din terenurile agricole
românești: ”Astfel s-a ajuns ca astăzi, 40% din cele 10 milioane de
hectare de teren arabil din România să fie exploatat de către fermieri
din alte state.” Revedeți informațiile furnizate de MADR agenției
Agerpres. 422.000 de ha din 9.500.000 nu reprezintă
nici pe departe 40%! Oricum, partidul lui Liviu Dragnea a pierdut
alegerile europarlamentare, iar apoi Liviu Dragnea a pierdut șefia
partidului, fiind condamnat la închisoare pentru instigare la abuz în
serviciu, în prezent fiind în detenție la Rahova.





Ostilitatea unor mari fermieri și a
unor politicieni români față de intararea pe piața funciară a unor
jucători străini, în baza tratatelor europene, semnate de România,
convine, desigur, Moscovei, ca orice fisură care apare între statele
membre și proiectul european, dar nu putem pune neapărat pe seama
propagandei rusești această atitudine. E mai degrabă o reacție a marilor
fermieri români care se văd concurați în țară de jucători din alte
state europene, atrași de prețurile mai mici ale terenurilor, de
fertilitatea pământului și, de ce nu, de mediul economic și
administrativ să-i spun mai permisiv, ca să nu-i spun corupt. Acești
investitori oferă prețuri mai mari pentru achiziționarea terenurilor,
decât fermierii români, care se simt frustrați că nu pot cumpăra ei
bucata de teren vândută de obicei de un mic proprietar care trăiește la
oraș. E o concurență acerbă pe piața funciară, dar fermierii români nu
doresc să concureze. Agricultura a devenit profitabilă, tocmai în urma
aderării la UE, prin fluxul de tehnologie și de bani dinspre Vest, iar
fermierii români au profitat din plin de această deschidere, refuzând
însă să accepte anumite reguli europene, cum ar fi de pildă prezența
competitorilor străini. Un fel de ”să stea la ei acasă”, deși după 2007
vorbim de o casă comună numită Uniunea Europeană. Comună când e vorba de
încasat subvenții și accesat bani europeni, separată când anumite
reguli trebuie respectate.





Procentul de 40% ( 10% cetățeni din
afara spațiului UE, 30% din spațiul UE ) este preluat dintr-un studiu
realizat de Transnational Institute, pentru Parlamentul European, dar
autorii studiului precizează că ”în România, nu există informații
statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care dețin terenuri
agricole”.





Iată aici fragmentul din studiul TI:





„În România, nu există informații statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care dețin terenuri agricole, dar, conform datelor din diferite surse, în prezent, până la 10% din suprafețele agrare au ajuns în posesia unor investitori din afara UE, iar alte 20-30 sunt controlate de investitori din UE. De exemplu, în județul Timiș, se estimează că aproximativ 150 000 ha de teren agricol, aproape o treime din suprafața agricolă a județului, este cultivată de întreprinderi aflate în proprietatea unor cetățeni italieni. Cea mai mare parte a terenului cultivat se află, de asemenea, în proprietatea acestor întreprinderi străine. În România, numărul tranzacțiilor cu terenuri și suprafața vândută au crescut de peste trei ori între 2005 și 2009.”





În
Camera Deputaților, există o inițiativă legislativă pentru modificarea
legii 17/2014, care a liberalizat accesul străinilor, persoane fizice,
pe piața funciară din România. Inițiativa se numește tehnic PL-x
336/2018 și poate fi consultată AICI,
în forma adoptată de Senat în 22 mai 2018. Inițiatorii legii sunt doi
deputați PSD, Alexandru Stănescu și Ioan Dîrzu, și un senator PSD, Doina
Silistru. Inițiativa a fost semnată de numeroși alți parlamentari PSD.
În 29 mai 2018, proiectul de modificare a legii 17/2014 a ajuns în
Biroul Permanent al CD, care nu a aprobat procedura de urgență
solicitată de inițiatori. În 19 septembrie 2018, Guvernul condus de
Viorica Dăncilă a aprobat proiectul de lege, dar sub rezerva însușirii
propunerilor și observațiilor formulate de juriștii guvernamentali.
Aceștia au semnalat că modificările inițiate de parlamentarii PSD
restrâng dreptul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene de a
dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, încălcând
astfel Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană.
Totodată, ar fi restrâns și exercițiul anumitor drepturi și libertăți.
PL-x 336/2018 se află în prezent tot la Camera Deputaților, la această
inițiativă făcând referire Liviu Dragnea, în campania pentru
europarlamentare, când a spus că urmează să fie adoptată. Documentul se
află la comisii pentru avizare. Unul dintre inițiatori, Alexandru
Stănescu, este președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera
Deputaților și controlează în sudul județului Olt afaceri cu caracter
agricol.





Potrivit legii 17/2014, direcțiile
agricole sunt obligate să publice pe site ofertele de vânzare a
terenurilor și tranzacțiile încheiate. Cine are răbdare să parcurgă
aceste date din fiecare județ poate observa că tranzacțiile sunt
încheiate de regulă între vânzători și fermieri români. Statistica MADR
din ultimii ani arată că în 2014 s-au vândut 58.875,14 hectare de teren
agricol, în 2015 – 172.353,79 hectare, iar în 2016 – 144.350 hectare. În
2019, până la data de 30 aprilie, au fost vândute 48.746,67 hectare de
terenuri agricole, numărul ofertelor depuse fiind de 50.304. De precizat
că aceste date reflectă numărul total al tranzacțiilor, deci și al
celor efectuate de fermieri români. Articolul publicat de Agerpres nu
face această precizare, fapt care poate induce ideea eronată că numai
cetățenii străini ar fi cumpărat aceste suprafețe.





Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea AGERPRES, în România sunt înregistrate 793 de persoane fizice și juridice străine care exploatează terenuri agricole, în suprafață totală de 422.000 de ha. Din punct de vedere al provenienţei, cele mai multe persoane sunt din Italia – 194, Germania – 80 de persoane, Franţa – 33, Austria – 31 persoane, Olanda – 28, Spania – 23, Belgia – 17, Danemarca – 16 şi Grecia – 10 persoane, etc.


The post Ne-au cumpărat străinii terenurile agricole? Realitate vs fake news appeared first on Constanța 100%.

loading...