Americanii vor testa, cel mai probabil din aprilie, un vaccin pentru coronavirus





Americanii vor testa, cel mai probabil din aprilie, un vaccin pentru coronavirus. Firma americană de biotehnologie Moderna a trimis un vaccin experimental pentru Covid-19 cercetătorilor guvernului Statelor Unite, la numai şase săptămâni după ce a început să lucreze la imunizare, relatează CNN.





Testele iniţiale pentru posibilul vaccin ar putea începe în aprilie,
dar procesul de testare şi aprobările ar putea dura cel puţin un an.






Moderna a anunţat luni că primul set din noul vaccin, numit mRNA-1273, a
fost trimis la National Institute of Allergy and Infectious Diseases
(NIAID).





Acţiunile companiei, care are sediul lângă Boston, au crescut marţi cu 15%, la bursa din New York.






Moderna a anunţat că primele fiole cu vaccinul experimental vor fi
folosite într-un studiu de Faza 1 în Statele Unite, fază care implică de
obicei testarea unui vaccin pe un număr mic de oameni sănătoşi.






Directorul NIAID, Anthony Fauci, a declarat că un test clinic ar putea
începe la sfârşitul lunii aprilie, acesta fiind primul pas pentru
producerea unui vaccin disponibil pentru a fi utilizat.






Publicaţia The Wall Street Journal, care a scris prima despre acest
vaccin, a relatat că două doze de vaccin vor fi testate pe un număr de
până la 25 de voluntari, pentru a vedea dacă produce o reacţie de
imunizare care protejează de acest virus.





Chiar dacă testul
clinic va avea succes, vor fi necesare noi teste şi aprobări din partea
autorităţii de reglementare în domeniul sănătăţii, înainte ca vaccinul
să poată fi folosit pe scară largă.





Oficiali din sectorul
sănătăţii şi companii farmaceutice din jurul lumii lucrează în ritm
rapid pentru a identifica tratamente sau un vaccin pentru a ajuta lupta
cu virusul care a infectat peste 80.000 de oameni la nivel mondial.






Fauci a declarat anterior la CNN că cercetătorii ar putea accelera
procesul de aprobare a vaccinului, în urma succesului testului de Faza
1, pentru a încerca opri răspândirea virusului.





Dar chiar şi
dacă cercetătorii vor lucra în ritm rapid, de urgenţă, vaccinul nu va fi
disponibil pentru utilizare în următoarele 18 luni, a declarat marţi
Fauci.





Moderna nu este singurul producător de medicamente care speră să găsească o imunizare pentru virus.






Giganţii farmaceutici Johnson & Johnson şi GlaxoSmithKline lucrează
la vaccinuri, ca şi cercetători ai guvernului american, inclusiv unii
ai NIAID.





Acţiunile companiei Gilead au crescut luni cu 5%, după
ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că unul dintre
medicamentele sale, remdesivir, dă semne că ar ajuta la tratarii bolii
provocate de coronavirus.





În timp ce vaccinul experimental
dezvoltat de Moderna  nu are încă eficacitatea dovedită, viteza cu care a
fost creat reprezintă un progres.





Potrivit Moderna, vaccinul a fost dezvoltat în 42 de zile, dipă ce compania a obţinut informaţii genetice despre coronavirus.






Prin comparaţie, cercetătorii au avut nevoie de circa 20 de luni pentru
a începe testele pe oameni pentru vaccinul destinat SARS, un
coronavirus mai vechi, potrivit unui articol scris de Fauci.





Vaccinurile mRNA






Moderna trebuie să producă un vaccin cu eficacitate dovedită, pentru
platforma sa tehnologică  mRNA, al cărei obiectiv este să fabrice
medicamente care determină celulele corpului să fabrice proteine pentru a
preveni sau combate o boală. Platforma foloseşte acid ribonucleic, o
moleculă vitală pentru funcţionarea corectă a celulelor corpului.






Tehologia a avut rezultate pozitive ale testelor de Faza 1 pentru şase
vaccinuri diferite, dintre care unul se află într-un test de Faza a 2-a,
potricit unui purtător de cuvânt al companiei.





Platforma mRNA
poate produce vaccinuri mai rapid şi mai ieftin comparativ cu metodele
tradiţionale, potrivit institutului britanic de cercetări PHG
Foundation.


The post Americanii vor testa, cel mai probabil din aprilie, un vaccin pentru coronavirus appeared first on Constanța 100%.