Mircea Cărtărescu, invitat la Reșița inspirațională

Mircea Cărtărescu, invitat la Reșița inspirațională

Mircea Cărtărescu este invitat joi la Aula ”Eftimie Murgu” a Centrului Universitar UBB Reșița, în cadrul proiectului Reșița inspirațională.





Proiectul Reșița inspirațională își reia seria de evenimente cu un invitat cu totul special. Astfel, al treilea eveniment din cadrul proiectului îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, joi, 18 aprilie, de la ora 18.00, în Aula ”Eftimie Murgu” a Centrului Universitar UBB Reșița.





Evenimentul public, intitulat “Despre literatură și alți demoni“, face parte din seria evenimentelor Reșița inspirațională, demarate în luna mai 2023.





Proiectul, în ansamblul lui, își propune să stimuleze și să dezvolte climatul local al dezbaterii publice și al dialogului cultural prin invitarea unor personalități intelectuale de prim rang, personalități care să susțină conferințe în jurul unor teme majore, de actualitate și relevante pentru lumea de azi, pentru cultura contemporană, informează Radio România Reșița.





Invitații anteriori ai proiectului au fost psihologul Mircea Miclea și Horia-Roman Patapievici, istoric al ideilor.





„Despre literatură și alți demoni” este un dialog pe care Mircea Cărtărescu îl va susține pe scenă la Reșița cu scriitorul Cătălin Lazurca.





Se vor discuta în cadrul său probleme ale literaturii române de azi și dintotdeauna, vor fi evocați scriitori care au marcat dezvoltarea artistică a autorului invitat, va fi de asemenea discutată concepția despre artă, viață și societate a acestuia.





Un accent deosebit va fi pus pe cel mai recent roman al lui Mircea Cărtărescu, „Theodoros”. În final, autorul va răspunde la întrebări din public și va da autografe.





Moderatorul întâlnirii publice este Cătălin Lazurca, scriitor, co-organizator al proiectului Reșița inspirațională.





Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.





“Evenimentele Reșița inspirațională” sunt un proiect al Primăriei Municipiului Reșița implementat împreună cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC).