O româncă și copiii ei, morți într-un incendiu în Spania

O româncă și copiii ei, morți într-un incendiu în Spania

O româncă și copiii ei, o fetiță de 4 luni și un băiețel de 3 ani, au murit ieri într-o fostă bancă, în Barcelona, în urma unui incendiu izbucnit în clădire. Alături de cei trei se afla și tătăl micuților, un bărbat pakistanez care și-a pierdut și el viața. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emotional.


Incediul a izbucnit ieri dimineață în clădirea  în care în trecut a funcționat o bancă. În subsolul imobilului își găsiseră adăpost o româncă de 39 de ani, cu cei doi copii pe care îi avea cu un bărbat pakistanez.  Focul a pornit din  subsolul clădirii, iar cei patru au rămas captivi.Și-au găsit sfârșitul asfixiați, după ce au rămas blocați în locuința improvizată.


Românca și partenerul ei nu aveau acte de rezidență și nici locuri de muncă stabile. Familia se întreținea din munca bărbatului, care colecta fier vechi.  Locuiau în mai multe foste spații de birouri și au fost făcute publice fotografii cu locația, una îngrijită și amenajată pentru cei doi copii.  Imediat după tragedie sute de oameni au protestat revoltați de atitudinea autorităților din Spania. Sindicatul pentru Locuințe din Barcelona a convocat un protest în Piața Teutan.


Peste 250 de persoane au participat la acțiune.  Protestul a fost convocat pe rețelele de socializare sub sloganul: „Nu sunt morți, sunt asasinați” și „Nu au murit, i-au ucis bogații”.  Protestul de marți seară s-a îndreptat nu doar împotriva autorităților, ci și a companiilor care abandonează clădiri fără să le amenajeze și să le închirieze ca locuințe la prețuri de protecție socială.  Numărul total de persoane înregistrate de serviciile Primăriei Barcelona care locuiesc în clădiri sau spații abandonate, precum cea care a luat foc în Piața Tetuan, trece de 700.


Redactor: Larisa Hogea


Articolul O româncă și copiii ei, morți într-un incendiu în Spania apare prima dată în Stiri Litoral TV.