Oina, una dintre prioritățile primarului Decebal Făgădău

Oina, una dintre prioritățile primarului Decebal Făgădău
decebal fagadau

Decebal Făgădău – fotografia folosită în campania electorală


Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, sâmbătă, una dintre prioritățile administrației locale pentru anul viitor: oina.


„Ne propunem să devenim un centru nu doar local, regional, ci național pentru oină”, a spus acesta, la Cupa României la Oină Seniori la Constanța, care s-a desfășurat în orașul nostru.


Primarul a anunțat că, și anul viitor, finala se va juca la Constanța.


„Veți vedea un nou suflu pentru oină. Veți găsi în noi oameni care vă respectă și vă apreciază. Felicitări tuturor! Hai România!”, a mai spus acesta.


Organizatorii i-au oferit acestuia mai multe cadouri, printre care un tricou de câștigător.


„Alături de noi, sunteți câștigător al acestei competiții”, au spus organizatorii, în aplauzele jucătorilor.


Primarul Decebal Făgădău a participat la ceremonia de premiere.


Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța.


The post Oina, una dintre prioritățile primarului Decebal Făgădău appeared first on Constanța 100%.