Peste 1500 de participanţi din 6 țări, la prima ediţie a Crosului Ovidio Running

Peste 1500 de participanţi din 6 țări, la prima ediţie a Crosului Ovidio Running

Prima ediţie din România a Crosului Ovidio Running, un real succes!




Universitatea „Ovidius”, prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în parteneriat cu Primăria Constanța şi Primăria din Sulmona, au organizat sâmbătă prima ediţie din România a Crosului Ovidio Running.




Scopul acestui cros a fost reprezentat, pe de-o parte, de celebrarea lui Publius Ovidius Naso, punând în valoare brandul identitar al poetului latin născut la Sulmona și exilat în Tomis (Constanța de astăzi), iar pe de altă parte, de promovarea activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în medii naturale, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor oraşului Constanţa, se arată într-un comunicat al Universității Ovidius.



Peste 1500 de participanţi la prima ediţie din România a Crosului Ovidio Running


Cei peste 1.500 de participanți din șase țări: Italia, Grecia, Germania, Marea Britanie, Turcia și România au concurat pe o distanță de trei kilometri, de la Cazino până în Piața Ovidiu.





Crosul Ovidio Running a fost organizat după modelul celebrului eveniment de la Sulmona și ne bucurăm că am reuşit, în acest weekend, să avem înscriși peste 1.500 de participanţi din țară și din străinătate, a declarat prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul facultății de Educație Fizică și Sport.




Câștigătorii crosului sunt Carol Popa la masculin și Andreea Marcov la feminin. Totodată, la întrecere au participat și tinerii cu nevoi speciale de Clubul Sportiv Arena Constanța, dar și veterana întrecerilor atletice din România, Veronica Negreanu, în vârstă de 91 de ani.







Potrivit organizatorilor, toți participanții la cros sunt aşteptați şi pe 25 septembrie în Italia, la Sulmona, pentru a lua parte şi la crosul din peninsulă dotat cu premii valoroase.



Foto: Facebook/Facultatea de Educație Fizică și Sport

Articolul Peste 1500 de participanţi din 6 țări, la prima ediţie a Crosului Ovidio Running apare prima dată în Stiri Litoral TV.