Peste două mii de pacienți s-au prezentat în această vară la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța





Peste două mii de pacienți s-au prezentat în această vară la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din municipiul Constanța.





Majoritatea cazurilor au fost provocate de afecțiuni intestinale, cel mai probabil, spun medicii, în urma consumului de alimente neconforme.






Dintre cele 2.023 de persoane care s-au prezentat la Camera de Gardă din cadrul unității medicale în lunile iunie, iulie și august, aproximativ 470 au fost din alte județe.





1.500 dintre cazurile înregistrate în sezonul estival au fost cauzate de afecțiuni intestinale, urmate de infecții acute ale căilor respiratorii, varicelă, hepatita A, toxiinfecții alimentare și meningite.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este o unitate medicală modernă, dispune de 220 de paturi, cu secție de Terapie Intensivă, laborator propriu și farmacie. Pacienții care se prezintă la Camera de Gardă trebuie să aibă la ei actul de identitate, cardul de asigurat și/sau bilet de trimitere.


The post Peste două mii de pacienți s-au prezentat în această vară la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța appeared first on Constanța 100%.