Polaris și Poliția locală continuă acțiunile împotriva scormonitorilor

Polaris și Poliția locală continuă acțiunile împotriva scormonitorilor

gunoaie scormonitoriÎn data de 12 martie, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală împreună cu reprezentanți ai societății de salubrizare SC Polaris M Holding au continuat acțiunea de ecologizare și de depistare a persoanelor care răscolesc în ghenele de gunoi și care colectează materiale reciclabile pe raza municipiului Constanta.


Acțiunea a avut ca scop îndepărtarea de pe domeniul public a gunoaielor menajere în special pet-uri și altor materiale reciclabile colectate de persoanele fără adăpost sau care răscolesc prin gunoi în zona cuprinsă în perimetrul dintre Bulevardul I.C Brătianu, bulevardul Aurel Vlaicu, Aleea Topolog, Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, strada Dezrobirii și Cartierul Compozitori.


Pe parcursul activității a fost depistată o persoană care răscolea în ghenele de gunoi, motiv pentru care a fost sancționată contravențional conform H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și a fost solicitat ajutorul lucrătorilor firmei de salubrizare pentru ridicarea unui sac de dimensiuni mari, încărcat cu pet-uri.


Pe strada Clopoței, zona Biserica Adormirea Maicii Domnului au fost găsiți 4 saci de dimensiuni mari cu pet-uri din plastic.


De asemenea, în zona Scolii de Arte și Meserii Albatros- strada Barbu Ștefănescu Delavrancea au fost găsiți 24 de saci cu materiale reciclabile.


Sacii, în număr total de 29, au fost predați pe bază de proces verbal firmei de salubrizare.


„Specificăm că în ambele locații unde au fost găsiți sacii nu au fost identificate persoane care să facă referire la proveniența materialelor depozitate pe domeniul public.

Acțiuni similare se vor derula zilnic, astfel încât administrația publică locală să-și îndeplineasca misiunea de a asigura curățenia orasului.

Având în vedere campania “Actioneaza responsabil! Atitudinea ta conteaza! ” solicităm cetatenilor care intalnesc astfel de cazuri în care diverse persoane colectează peturi ori deseuri reciclabile să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației whatsapp, numărul de contact este 0799606142, cu rugamintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul și direcția de deplasare a acestora.”, a precizat Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Constanța.


The post Polaris și Poliția locală continuă acțiunile împotriva scormonitorilor appeared first on Constanța 100%.