Polițiștii din Constanța au întocmit șapte dosare penale pentru șoferi

Polițiștii din Constanța au întocmit șapte dosare penale pentru șoferi




Polițiștii din Constanța au întocmit șapte dosare penale pentru șoferi, în special pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.





În această dimineață, în jurul orei 06.15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Murfatlar, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool în aerul pur expirat.





La data de 18 mai, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație, pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian.





În jurul orei 13.30, poliţişti din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tineretului din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.





În jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 392, dinspre localitatea Movila Verde către Plopeni, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.





Tot ieri, poliţişti din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au depistat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localității Movila, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool în aerul pur expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.





În jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Biruinței din localitatea Tuzla, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,76 mg/l alcool în aerul pur expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.





În aceeași zi, în jurul orei 22.00, poliţişti din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Săcele, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool în aerul pur expirat. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


The post Polițiștii din Constanța au întocmit șapte dosare penale pentru șoferi appeared first on Constanța 100%.

loading...