Poliția Locală Constanța, amenzi pentru parcare ilegală și construcții fără autorizație

Poliția Locală Constanța, amenzi pentru parcare ilegală și construcții fără autorizație


În data de 11 decembrie 2018, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 247 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.580 lei.


Au fost constatate: 66 încălcări ale legislației rutiere, în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe arterele intens circulate din municipiul Constanța, 29 abateri pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, 7 abateri de la normele de conviețuire socială, ordine și liniște publică, 74 sancțiuni pentru lipsa titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun , 56 sancțiuni pentru ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata, 7 contravenții constând în executarea unor lucrări de construcții fără autorizația de construire și au dispus măsuri complementare de sistare a lucrărilor nelegale, intrarea in legalitate prin obținerea autorizației de construire emisă de autoritatea publica locala, iar in cazul neîndeplinirii măsurilor dispuse de oamenii legii : aducerea terenului la starea inițială și desființarea lucrărilor realizate fără respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, actualizata.

Activități similare se vor desfășura zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea de drept a constănțenilor, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.


The post Poliția Locală Constanța, amenzi pentru parcare ilegală și construcții fără autorizație appeared first on Constanța 100%.