Precizările MAE despre starea românului răpit de pe vasul elvețian în largul Nigeriei

Precizările MAE despre starea românului răpit de pe vasul elvețian în largul Nigeriei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni seară, că starea membrilor echipajului de pe o navă elveţiană răpiţi în largul Nigeriei, între care un cetăţean român, este bună. MAE precizează că, având în vedere faptul că printre persoanele răpite se regăsesc şi alţi cetăţeni străini, Celula de Criză a ministerului a implicat în demersurile de gestionare a cazului şi ambasadele României la Zagreb, Ljubljana şi Manila, pe lângă cele din Abuja şi Berna, care sunt în contact cu Ministerele de Externe ale statelor de reşedinţă, astfel încât Celula de Criză MAE coordonează în prezent cinci reprezentanţe diplomatice implicate.