În Gara Constanța va avea loc o premieră mondială, spun organizatorii. Este vorba despre prezentarea primei locomotive hibrid de manevră.
În fapt, vorbim despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid.
Este un proiect coordonat de compania România-Euroest SA, realizat cu fonduri de la bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului este de 3.560.041 lei, din care 1.580.041 provin din bugetul de stat, iar 1.980.000 lei reprezintă cofinanțare.
„Proiectul locomotivei LHy-M este premiera mondiala prin conceptul tehnic, avantajele competitive/comparative si potentialul de exploatare: reducerea emisiilor poluante 70%,consumurilor specifice 30-60%, mentenantei 15% obtinuta prin transformarea unor vechi locomotive Diesel hidraulice. 10.298 Locomotive Diesel cu varsta medie > 36 ani trebuie inlocuite in Europa pana in 2025 datorita poluarii.”, spun reprezentanții Euroest SA.
Evenimentul de lansare se va desfășura joi, 22.02.2018, în stația CFR Călători – Constanța oraș linia 1, peronul 1 între orele 10:30-14:00.
Mai multe detalii, inclusiv tehnice, despre locomotiva hibrid puteți afla AICI.
Firma România-Euroest SA are sediul în Constanța. În 2016 a avut, potrivit datelor raportate la Registrul Comerțului, 122 de angajați, o cifră de afaceri de 16.696.599 leiși un profit de 6.051.598.
Programul evenimentului de lansare
- 10.30 – 11.00 – protocol – primire și înregistrare invitați
- 10.30 – 12.00 – vizionare „PRIMA LOCOMOTIVĂ – Plug-In HYBRID din ROMÂNIA”
- 12.00 – 13.30 – sesiune de prezentare a performanțelor tehnice și comerciale ale locomotivei în sala de conferințe a Stației C.F. Constanța oraș
- 13.30 – 14.00 – finalizarea acțiunii și retragerea tuturor participanților.
The post Prima locomotivă hibrid fabricată în România, realizată și prezentată în Constanța appeared first on Constanța 100%.