Primăria Constanța, amendată de Garda de Mediu

Primăria Constanța, amendată de Garda de Mediu

Vă vine să credeți sau nu, dar Constanța, unul dintre cele mai mari orașe ale țării nu are un plan de creștere a calității aerului. Autoritățile în domeniu au descoperit situația și au amendat Primăria. Suma se ridică la câteva mii de lei, dar sancțiunea are și rolul de a trage un semnal de alarmă, susțin reprezentanții Gărzii de Mediu.



Din fericire aerul Constanței pare a fi destul de curat, conform unor măsurători  realizate de o organizație elvețiană. Asta nu însemnă că nu este necesar un plan de menținere și creștere a calității aerului, spun reprezentanții Gărzii de Mediu.  Primăria Constanța a fost amendată de inspectori, după ce aceștia au descoperit că proiectul care ar fi trebuit finalizat în urmă cu doi ani, lipsește cu desăvârșire.


Reprezentanții Primăriei  susțin că vina nu le aparține.


Acesta este motivul în urma căruia, actuala administrație locală a fost nevoită să inițieze o nouă procedură prin care să găsească o firmă capabilă să realizeze o altă strategie.


Oamenii sunt mulțumiți de calitatea aerului din oraș, însă mereu există loc și de mai bine.


În municipiul Constanța sunt amplasate 3 stații de monitorizare a aerului, iar în judet alte 7.


În topul celor mai poluate orașe este Iașiul, urmat de Cluj-Napoca și București.  La polul opus sunt  Brăila, Galați și Constanța.


Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Cristian Rizea


Articolul Primăria Constanța, amendată de Garda de Mediu apare prima dată în Stiri Litoral TV.

loading...