Programul Spitalului Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 decembrie

Programul Spitalului Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 decembrie




Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța anunță că activitatea medicală nu va fi afectată de sărbătorirea zilelor de 30 noiembrie și 1 Decembrie, urmând să se desfășoare normal. Astfel, ca și până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați.





Preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toți pacienții care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii). Zona de triaj epidemiologic este situată în afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță.  





„Precizăm că timpul petrecut în UPU pentru pacienții suspecți de infecția cu noul coronavirus poate fi prelungit, având în vedere că în afară de investigațiile uzuale, se recoltează testul covid și, automat, timpul se prelungește până la sosirea rezultatului, în funcție de care se decide mai departe spitalul sau secția în care pacientul urmează să fie internat, dacă situația o impune.”, spun reprezentanții spitalului.





Singurele modificări pentru zilele care urmează, sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Conform prevederilor art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, Ambulatoriul de Specialitate  va fi închis pe  30 noiembrie și 1 Decembrie. 





Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că, în permanență, se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate și se depun toate eforturile pentru a fi protejați atât pacienții cât și personalul angajat.  





„În același timp, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să aveți răbdare și să respectați cu strictețe recomandările autorităților. Evitați aglomerațiile, spălați-vă des pe mâini și nu ieșiți din casă decât dacă situația o impune.”, se arată într-un comunicat de presă al SCJU.


The post Programul Spitalului Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 decembrie appeared first on Constanța 100%.