Radu Mazăre, resemnat: „După ce se va termina pedeapsa, mă voi întoarce în Madagascar”

Radu Mazăre, resemnat: „După ce se va termina pedeapsa, mă voi întoarce în Madagascar”
radu mazare in madagascar
Radu Mazăre în Madagascar (fotografie din arhiva personală)




Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare şi arestat în 8 mai în Madagascar, a declarat că nu se va opune extrădării pentru că a obosit să lupte, dar că, după ispăşirea pedepsei se va întoarce în Madagascar.





Potrivit unui declaraţii prezentate, marţi seară, de Antena 3, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, susţine că a obosit să lupte cu ”statul român abuziv”.





„Dacă instanţa aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta şi aici, şi în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa,  mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârşitul zilelor”, a declarat Radu Mazăre.





Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, marţi seară, că procedura de extrădare a lui Radu Mazăre a fost admisă de către autorităţile din Madagascar.





„Procedura de extrădare a lui Ştefan Radu Mazăre a fost admisă de către autorităţile din Madagascar. Din acest moment, sunt puse în aplicare, în regim de urgenţă, dispoziţiile privind preluarea din Republica Madagascar a lui Ştefan Radu Mazăre, sub escortă de către autorităţile competente din România”, a anunţat, marţi seară, ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall.





Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanţa la 9 ani de închisoare, însă a depus contestaţie în anulare. 





Fostul primar al Constantei a plecat din România, unde se afla sub control judiciar, pe 30 decembrie 2017, şi a ajuns în Madagascar, unde avea afaceri. El a acuzat la momentul fugii presupuse presiuni politice şi spunea că a cerut azil politic în Madgascar.





În urmă cu un an, Mazăre afirma într-un comunicat că se felicită că a plecat. Iată ce scria atunci:





„Astăzi am fost condamnat de Tribunalul Constanta la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreapta data de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluata a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanta (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanta. Aşa cum mi s-a părut halucinant faptul că DNA mi-a făcut 2 dosare cu acelaşi subiect, contrazicând principiile de drept, aşa mi se pare şi acum halucinant să am 2 sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect! Dosarul de la Tribunalul Constanta unde am luat aceasta condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constata că toţi funcţionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legala, şi-au asumat-o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără ca eu sa fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat. În cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Si totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti! În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singura: am fost un lider neaservit si incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanenta a Poliţiei Politice din Romania! În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit ca am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate si achita şi condamna o persoana în acelaşi timp, pentru exact aceiaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în doua dosare diferite! Asta-i ţară? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”


The post Radu Mazăre, resemnat: „După ce se va termina pedeapsa, mă voi întoarce în Madagascar” appeared first on Constanța 100%.

loading...