Romanian Business Leaders lansează în Constanța „Antrenament pentru Viitor”





Romanian Business Leaders (RBL) a extins în Constanța programul „Antrenament pentru Viitor”, proiectul de orientare în carieră început în București, în 2019, care pune în contact elevii și interesele lor profesionale cu job-urile și organizațiile existente în piață.





Sunt tare mândră că proiectul “Antrenament pentru viitor” a ajuns și în orașul nostru. De prima dată când am auzit despre el, am știut că vreau să se întâmple și aici. Cu toate că multe studii spun că avem nevoie mai mult ca oricând de orientare în carieră, în realitate, efortul dedicat acestei activități este insuficient sau fragmentat, iar copiii noștri au nevoie de ghidare ca de aer. Anul acesta începem cu 25 de elevi de clasa a X-a de la Liceul Teoretic Ovidius, însă ne dorim să ajungem la mult mai mulți”, a declarat Meryem Mambet, membru RBL Dobrogea și proprietar Hotel Aurora.





Un proces complex de
orientare în carieră





Antrenament pentru Viitor presupune un proces complex, structurat și transparent prin care elevul își descoperă motivațiile, abilitățile și preferințele sale profesionale trecând prin sesiuni de grup și individuale de orientare în carieră, testări psihometrice și apoi vizite de lucru în organizații. Fiecare elev are un consilier vocațional alocat, provenit din mediul privat, alături de care va alege 2-3 direcții de carieră care i se potrivesc. Specialiștii programului lucrează în strânsă colaborare cu liceele în care desfășoară activitățile, astfel încât pentru elevi efortul de a participa este minim. În faza următoare, organizațiile partenere ale programului au un rol esențial în alinierea așteptărilor tinerilor cu realitatea, prin intermediul vizitelor „on the job”, în care elevii descoperă profesiile și specialiștii din domeniile lor de interes. La final, fiecare elev din program își construiește un plan de viitor și este pregătit să-și abordeze viitorul profesional cu mai multă încredere în sine!









Programul a fost pilotat
în anul școlar 2018/2019 cu aproximativ 300 de elevi din 3 licee cu performanțe
diferite din București, care au beneficiat de 20 de workshop-uri, peste 500 de
ore de consiliere individuală, teste psihometrice, 35 de vizite „on the job” și
peste 120 de specialiști care au împărtășit din experiența lor. Primele trei
domenii de interes identificate de elevi au fost Medicină & Well-being, IT
& Inginerie & Inteligență artificială și Psihologie & Resurse
Umane.





Ne dorim să ducem soluția de orientare în carieră, “Antrenament pentru Viitor”, în toate școlile și liceele din România. În acest moment, lucrăm cu elevi de liceu din București, Cluj și Constanța și pilotăm soluția la elevi de gimnaziu în București. Un obiectiv de maximă importanță în proiect este implicarea organizațiilor în program prin susținere financiară și prin primirea elevilor în vizite de lucru. Astfel, viitorii angajați vor fi mai pregătiți la interviuri și vor cunoaște mai bine posibilele meserii pe care doresc să le urmeze. În plus, organizațiile care au nevoie de forță de muncă au mai multe șanse să dezvolte o comunitate de candidați care vor termina studiile în câțiva ani”, a declarat Oana Botolan Datki, liderul programul “Antrenament pentru Viitor” și CEO Cteam Human Capital.





„Antrenament pentru
Viitor
în Constanța





În Constanța, programul este susținut de Hotel Aurora Mamaia și Fundația Autonom. Cei 25 de tineri de clasa a X-a din cadrul liceului teoretic Ovidius participă la activitățile programului în perioada ianuarie-mai 2020 și sunt ghidați în activități de consilierii locali din mediul privat, psiholog Simona Stoica și Nicoleta Platon, Talent Aquisition Manager, Ingenium Resurse Umane. Echipa locală beneficiază de susținerea voluntară a Aninei Pîrvu, Director Filială Autonom Constanța și a lui Meryem Mambet, membru RBL Dobrogea și proprietar Hotel Aurora. Primele feedback-uri primite de la elevii constănțeni dau încredere că programul începe să producă rezultate.





„A fost interesant să spun ce gândesc cu voce tare, să mă descarc în fața unei persoane și să se reflecte aceste informații în viitoarea mea carieră. Am spus cele mai interioare gânduri și mă simt într-un fel mai bine”, a declarat unul dintre tinerii participanți în “Antrenament pentru Viitor” Constanța.









Despre RBL





Romanian Business
Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care
oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii
de companii din mediul de business privat.





RBL face România o țară
mai bună pentru business și pentru români, prin proiecte care îmbunătățesc
educația, antreprenoriatul și buna guvernare în România. Proiectele RBL sunt
inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei 200 de membri RBL,
antreprenori și executivi de top din România.





Proiectele RBL pentru
antreprenoriat urmăresc să dezvolte capitalul românesc și construiesc
comunități cu spirit antreprenorial în diferite medii. Antreprenoria
construiește o comunitate de 1.000+ antreprenori scaleup și startup care
primesc prin RBL educație și mentorat. Startup Bridge aduce împreună 1.000+
antreprenori care vor să-și extindă afacerile în piețe internaționale și care
primesc prin RBL sfaturi de la cei care au făcut-o deja. RePatriot
construiește o comunitate de 6.500 de antreprenori și români cu spirit
antreprenorial din diaspora care primesc prin RBL acces la oportunități de
parteneriat și investiții în țară. Iar Antreprenorești construiește o
comunitate de 100 de antreprenori și români cu spirit antreprenorial din mediul
rural care primesc prin RBL mentorat și conexiuni prin care dezvoltă economia
comunelor în care trăiesc.





Proiectele RBL pentru
educație cresc calitatea profesorilor din România și viitoarele generații de
antreprenori. Proiectul MERITO construiește o comunitate de sute de
profesori cu vocație care primesc prin RBL recunoaștere publică și încredere. SuperTeach
construiește o comunitate de mii de profesori deschiși la minte care primesc
prin RBL inspirație, încredere și acces la bune practici. Iar Vreau să fiu
Antreprenor
construiește 15 comunități active de tineri pasionați de
antreprenoriat și mii de liceeni care primesc prin RBL inspirație și acces la
gândire antreprenorială și Antrenament pentru Viitor construiește o
comunitate de sute de liceeni care sunt orientați în carieră și puși în contact
cu interesele lor profesionale, job-uri și organizații.





RBL este una dintre
organizațiile care, în 2013, a pus bazele Coaliției pentru Dezvoltarea României
(CDR), o inițiativă privată, non-politică, alcătuită din cele mai
reprezentative organizații ale mediului de afaceri din România și ambasade ale
statelor din Uniunea Europene, la nivel de atașat comercial, și ale Ambasadelor
SUA, Japoniei și Canadei. Scopul CDR este de a oferi o bază coerentă pentru
consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra
climatului economic și de afaceri din România.


The post Romanian Business Leaders lansează în Constanța „Antrenament pentru Viitor” appeared first on Constanța 100%.