S-a stins o mare stea

Cu toate că au trecut zeci de ani de la realizarea lor, celebrele filme western vibrează încă în amintirea publicului. Nici coloanele sonore care au însoțit personajele acestor aventuri prin Vestul Sălbatic nu au fost date uitării.



Creatorul faimoasei coloane sonore, marele muzician şi compozitor italian Ennio Morricone, a decedat în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 91 de ani. Acesta se afla internat de câteva zile într-o clinică din Roma, după ce căzuse şi-şi rupsese femurul.


Ennio Morricone este autor al unora dintre cele mai cunoscute coloane sonore din cinema. Acesta a compus muzica pentru mai multe filme western regizate de Sergio Leone –  „Pentru un pumn de dolari”, „Pentru câţiva dolari în plus”, „Cel bun, cel rău, cel urât”, „Un pumn de dinamită” şi „Undeva, cândva în Vest”.


Memorabilă rămâne și colona sonoră a faimosului serial italian ”La piovra” (”Caracatița”), îndrăgit de milioane de telespectatori români.


Morricone, care a semnat peste 500 de coloane sonore, a fost de şase ori nominalizat la premiile Academiei americane de film şi a primit un Oscar onorific în 2007.


Ennio Morricone a colaborat cu regizori celebri, precum Sergio Leone, Bernardo Bertolucci, Lina Wertmuller, Brian De Palma, Roman Polanski şi Oliver Stone. Între peliculele a căror muzică îi poartă semnătura mai pot fi amintite „Bătălia pentru Alger”, „Cinema Paradiso” şi „A fost odată în America”.


Inspirat iniţial de Mozart, Bach şi Vivaldi, Ennio Morricone este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică din toate timpurile, iar pe parcursul unei cariere de aproximativ şapte decenii discurile lui au fost vândute în peste 70 de milioane de exemplare.


Ennio Morricone s-a născut pe 10 noiembrie 1928, la Roma. A compus prima sa partitură, pentru un concert de muzică clasică, la sfârşitul anilor 1950 şi a început apoi să lucreze în departamentul de aranjament muzical din cadrul televiziunii italiene de stat, RAI. Şi-a început cariera de compozitor de muzică de film în 1961, colaborând la filmul „Il Federale”.


În octombrie 2018, compozitorul Ennio Morricone a fost premiat la festivalul Videocitta de la Roma pentru întreaga carieră, pentru creaţiile sale şi influenţa pe care o are asupra generaţiilor tinere.


Morricone a refuzat mereu să se mute la Hollywood, în ciuda succesului înregistrat acolo. A refuzat să înveţe limba engleză şi spunea că nu este un fan al aplauzelor şi nici al presei. Nu îi plăcea să fie descris ca realizator de muzică de film, ci doar compozitor, totuşi recunoştea că îl bucura să fie numit „maestru”.


Redactor: Mihaela Țânțaru