Se oprește apa în Constanța!

Se oprește apa în Constanța!

Distribuția apei potabile în municipiul Constanța va fi sistată în această săptămână în noaptea de miercuri spre joi. Programarea întreruperii utilității vizează operațiuni de mentenanță a rețelei de alimentare cu apă, desfășurate de către RAJA S.A.



Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 600 mm, de pe Bulevardul I.C. Brătianu nr. 131, din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în noaptea de miercuri, 26 septembrie 2018, spre joi, 27 septembrie 2018. În intervalul orar 24.00 – 07.00 programat pentru desfășurarea acestor operațiuni, apa va fi distribuită cetățenilor printr-o conductă de rezervă. Având în vedere diametrul mai mic al acesteia, abonații din zonele Bd. I.C. Brătianu, Str. Justiției, Cartierul Palas, Cartierul Medeea, Cartierul CET, Zona Viile Noi și Km. 4-5 vor avea apă cu presiuni scăzute. În schimb, consumatorii de la etajele superioare ale blocurilor nu vor beneficia de utilitate în acest interval.


Cetățenii sunt rugați să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe durata sistării furnizării utilității.


Regia cere scuze abonaților pentru neplăcerile create. Societatea informează locuitorii că intervenţia echipelor mobilizate pentru soluţionarea defecţiunii se desfăşoară în parametri optimi pentru reluarea distribuţiei apei potabile în cel mai scurt timp.


Redactor: Mihaela Țânțaru