Sens unic pe bulevardul Tomis, între Ion Rațiu și Mamaia, începând cu 1 octombrie

Sens unic pe bulevardul Tomis, între Ion Rațiu și Mamaia, începând cu 1 octombrie




Tronsonul bulevardului Tomis delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia va deveni cu sens unic, a anunțat Primăria Constanța printr-un comunicat de presă.





Circulația rutieră pe acest bulevard important al orașului se va desfășura astfel:





  • două benzi cu sens unic către zona centrală
  • două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de  intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens
  • piste pentru biciclete.




Benzile pentru mijlocele de transport în comun vor fi delimitate și semnalizate corespunzător prin indicatoare de informare și marcaje rutiere și vor fi amplasate lângă trotuare. De asemenea, se vor amenja stații pentru autobuze pe ambele sensuri de deplasare.





Circulația pe bulevardul Tomis se desfășoară cu prioritate față de străzile laterale, cu excepția reglementărilor impuse de funcționarea semafoarelor de la intersecțiile cu bulevardul Mamaia, strada Nicolae Iorga și strada Ion Rațiu.


Articolul Sens unic pe bulevardul Tomis, între Ion Rațiu și Mamaia, începând cu 1 octombrie apare prima dată în .