Sondaj Atu Tech: 6 din 10 români sunt de părere că infracționalitatea a crescut în ultimele 4 luni

Peste 60% dintre români sunt de părere că numărul de infracțiuni a crescut în ultimele 4 luni, potrivit unui sondaj online comandat de Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri. Sondajul a fost realizat în perioada 02 – 10 iulie, în mediul online, pe un eșantion reprezentativ de 1.711 respondenți și are o marjă de eroare de +/- 2%. 71% dintre respondenți se așteaptă ca rata infracționalității să crească și mai mult în următoarele luni.


„Am văzut, în ultimele luni, o efervescență în interesul românilor pentru produse și sisteme de securitate complexe, iar rezultatele sondajului vin să confirme această tendință, pe care am anticipat-o și pentru care ne-am pregătit cu produse noi și stocuri pentru cele mai căutate. Fiind o perioadă dificilă, în care siguranța și protecția sunt cu atât mai importante, era cumva natural ca românii să caute cele mai bune soluții pentru a se proteja pe ei și pe cei apropiați”, spune Sorin Felea, director Atu Tech (a2t.ro).


Peste 50% dintre respondenții sondajului consideră că decizia de achiziție a unui sistem de securitate este determinată în această perioadă de situația creată de pandemia de COVID-19, de restricțiile de deplasare impuse de autorități (naționale și internaționale) ca măsură de prevenție și de reîntoarcerea în țară a unui număr foarte mare de români.


Potrivit sondajului Atu Tech, peste 70% dintre respondenți apreciază că un sistem de supraveghere video îi descurajează pe infractori să comită furturi sau tâlhării.


Clienții Atu Tech preferă sisteme de securitate mai complexe și sisteme Smart Home, dotate cu tehnologii de ultimă generație și intuitive, care permit configurarea rapidă și care pot fi accesate de la distanță direct de pe smartphone. În prezent, valoarea medie a unui sistem de supraveghere complex cu 4 camere cu rezoluție Full HD și toate accesoriile incluse, inclusiv hard disk, este de 900 – 1.000 de lei.


Încă din primele luni ale anului, Atu Tech a început să își majoreze stocurile, generând o diversitate mai mare pe categorii precum: supraveghere video și accesorii CCTV, sisteme de alarme, automatizări de porți batante și culisante și sisteme de control acces etc., dar și în zona de sisteme de supraveghere cu camere pentru măsurarea temperaturii corporale.


Această nouă categorie este tot mai interesantă pentru instituțiile medicale, marile magazine și transportul în comun, dar și pentru businessurile cu un număr mare de angajați, unde este nevoie de o monitorizare atentă în această perioadă.


Despre Atu Tech (a2t.ro)


Atu Tech (a2t.ro) este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, potrivit cifrei de afaceri. Compania, înființată in 2011, are sediul în Sibiu și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9 milioane de euro. Magazinul online a2t.ro comercializează peste 4.000 produse, din categorii precum sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă, control acces, automatizări porți, interfoane și videointerfoane, sisteme anti incendiu și de sonorizare, instalații electrice, rețele și telefonie etc. Atu Tech dispune de o rețea de peste 600 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel național.

loading...