Turiştii care intră în Grecia pe la Promachonas, începând de marţi, vor trebui să prezinte un test COVID-19 negativ. Recomandarea MAE

Turiştii care vor intra în Grecia pe la punctul de trecere a frontierei Promachonas vor trebui să prezinte, începând de marţi, 14 iulie, ora locală 6.00, un test molecular negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte, care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus, a decis guvernul de la Atena, relatează agenţiile AFP, EFE şi publicaţia greacă keeptalkinggreece.com, citate de Agerpres.


Călătorii care intră în Grecia pentru ”motive neesenţiale” — adică turiştii — vor trebui să prezinte la punctul vamal Promachonas un test molecular COVID-19 ”negativ”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Stelios Petsas.


De asemenea, călătorii vor trebui să completeze formularul ‘Passenger Location Form’ (PLF) cu cel mult 24 de ore înaintea sosirii lor în Grecia.


Aceste decizii survin după ce numeroase cazuri de COVID-19 au fost descoperite în rândul turiştilor străini veniţi în Grecia prin punctul de trecere de la Promachonas.


Agenţia France Presse scrie că, vineri, 29 de turişti veniţi din Bulgaria şi România au fost testaţi pozitiv la Promachonas.


MAE: Autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional


Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.


Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.


Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.


Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


alt


(sursa: stiri.tvr.ro).




The post Turiştii care intră în Grecia pe la Promachonas, începând de marţi, vor trebui să prezinte un test COVID-19 negativ. Recomandarea MAE appeared first on Mangalia News.

loading...